De ce-l iubim pe tati

DSC_0020

Stiți momentul ăla când simți că motorul tău mai are urme fine de combustibil și visezi ca la Mecca momentul în care copiii dorm liniștiti ca îngerașii pentru ca tu să te lași moale pe o pernă, să te bucuri de liniște și relaxare… și aluneci pentru 5 secunde în visul tău, pleoapele cad, mușchii se relaxează, un zâmbet ți se așterne pe față și auzi ”mamiii hai să ne jucăm! Vreau de-a căluțul!”. Cam așa eram eu aseară, când Ilinca fără să aștepte vreun răspuns din partea mea și-a luat elan din vârful canapelei și s-a propulsat direct în spinarea mea.

Oftez și încep să zic ”cla, clo, cla, clo” ceea ce pe Andrei îl distrează maxim dar pe Ilinca nu o mulțumește. ”Mamiii trebuie să te ridici, să faci ture adevărateeee! Ce-i asta!?”. Mă pregăteam să îi propun un joc mai liniștit și să lăsăm căluții pe altă dată când în sufragerie intră Liviu. Se uită ea la mine, intuind ce aveam de gând, se uită la el, își ia fața de excroc sentimental și-i zice ”tatiiii, așa că pot să te călăresc? J”. ”Ce să-mi faci?” vine răspunsul însoțit de un zâmbet ghiduș, iar în secunda următoare Ilinca era călare, începeau joaca și chiotele. Mai bine de o oră s-au jucat cam tot ce i-a trecut Ilincăi prin cap, și nu i-au trecut puține, au râs de-a răsunat casa și ne-au molipsit și pe noi (adică pe mine și Andrei) care le admiram distracția dintr-un colț al canapelei.

Erau atât de frumoși amândoi, îmbujorați, înverșunați, absorbiți 100% de povestea în care jucau. A fost prima seară, după mult timp, când Ilinca a dormit liniștită, toată noaptea în patul ei. Toată gelozia, toate durerile și suferințele ei s-au topit în conectarea frumoasă dintre ei. Bravo tati!

Mami, tu nu mai stii sa ma iubesti!

De cand am decis ca ne dorim doi copii am stiut ca vom avea de furca cu gelozia si rivalitatea dintre frati. Am citit un puhoi de carti si articole pe tema asta, le-am analizat si am concluzionat ca totul tine de dragostea neconditionata pe care o oferim copiilor nostri. Iubirea asta, aratata toata ziua prin joc si povesti inseamna respect, caldura, concetare, ascultare, empatie, intelegere si acceptare de gaduri si emotii de toate felurile, timp si atentie speciale dedicate fiecaruia. Buuun… totul limpede pana aici. Le stiu si le-am practicat pe toate pana acum, o sa imi iasa model de pus la gazeta de perete :).

Surprize, surprize insa, nu cu Andreea Marin, ci cu Ilinca. Desi am facut totul ca la carte, dupa 3 luni de viata in 4, copilul meu, in loc sa fie linistit si fericit ca un pui sub aripa iubitoare, e agitat, plange din te miri ce, vrea numai acasa, la mine in brate, non-stop daca se poate, ora de culcare e un vis frumos… al meu, nu al ei si viata noastra e departe de coltul de rai cald si luminos in care curge numai lapte si miere.

Da stiu, o sa ziceti ca 3 luni e putin, trebuie sa am rabdare si asteptari realiste. Dar eu nu astept perfectiunea ci am nevoie sa scap de gheara aia din piept care imi spune ca ceva nu e bine, am nevoie sa simt si sa cred cu toata fiinta mea ca sunt pe drumul cel bun. Si cand imi spun ca “trebuie sa am rabdare” ma si vad cu facaletul in mana, ciomagind cu sete pe ala de vorbeste asa urat cu mine.

Si daca tot sunt cu facaletul la purtator, de ce sa nu pornesc in cautare de vinovati. Prima pe lista, Ilinca. Pai cum frate, adica eu o iubesc de nu mai pot, ii spun asta mereu, ma joc cu ea, si ma joc nene, ca dupa o ora de joaca am febra musculara la muschi pe care nici macar nu stiam ca ii detin, o tin in brate, ii spun povesti si toate cele, iar ea… nerecunoscatoare, tot nu e multumita?! Clar, ea e de vina. Respir usurata, vreo 30 de secunde, eu sunt ok, sunt perfecta, copilul e defect!

Stai… stai asa… mai zi odata… copilul e defect? Copilul meu? Fetita mea minunata, cu ochii mari, ras cristalin si replici care te incuie pentru urmatoarea intrebare? Ilinca in imbratisarile careia te topesti de atata caldura si iubire? Nu se poate asa ceva, e ceva in neregula cu rationamentul asta! Da, dar ce?

Ma tot framant eu, fara vreun rezultat, si intr-o seara, povestind cu Ilinca, ajung sa o intreb: “ce ai tu nevoie ca sa poti dormi?”. “De iubire” vine raspunsul prompt, care ma blocheaza, facand praf convingerea mea ca dupa o ora si jumatate in care am facut tot ce-a vrut ea, si-am ras, si ne-am imbratisat si-am povestit, copilul nu se poate simti altfel decat iubit. “Pai cum asa?” ma aud eu replicand. Noroc ca ea trece peste reprosul din vocea mea si continua “mami, tu nu mai stii sa ma iubesti! Pe Andrei stii sa il iubeti, dar pe mine nu!”. Auuu, asta a durut! Tare si sub centura. Dar de data asta, ma culeg repede de pe jos si intr-un moment de inspiratie, raspund “imi pare rau… nu mi-am dat seama, vrei sa ma inveti tu?”

Asa am ajuns sa merg la cursul de iubire, cu Ilinca profesoara. Il tine in fiecare seara, jumatate de ora, dupa ce adoarme Andrei. Sunt o eleva sarguincioasa, imi iau notite dupa ora, in “Jurnalul meu despre iubit Ilinca” si cred ca, in sfarsit, am gasit cursul perfect de parenting, personalizat 100%.

Uite mami, rabdarea pe care ai pierdut-o aseara!

DSC_1339

Se uita la mine cu ochii mari, cu acea privire limpede si luminoasa cu care pare a cuprinde toata lumea si ceva in plus. Il sarut usor pe frunte. Zambeste aratandu-mi gingiile stirbe si lasa sa se vada o gropita in obrazul dolofan, moale si pufos ca un cozonac copt in seara de Ajun.

Nu-i resist si-i aplic cativa pupici zgomotosi si lipiciosi. Rade in hohote, ca o jucarie si gangureste… “gaaa, ghee”. Il mangai usor si ma priveste bland in ochi. Usor, usor, pleoapele ii aluneca si adoarme parca soptindu-mi: “uite mami, rabdarea pe care ai piedut-o aseara! Te iubesc mami! Somn usor!”

Invatam sa fim o familie mai mare!

DSC_0471

De vreo doua saptamani incoace Ilica a inventat un nou joc cu care ne incepem zilnic activitatea, stiti voi, din cele care ne asigura dimineti linistite :). Ii zice “de-a bebele” dar reuseste sa integerze minunat toate fricile ei legate de aparitia lui Andrei.

Jocul incepe cu ea ghemuindu-se langa mine in pat si impingandu-ma usor cu mainile si picioarele, semn ca e bebe in burtica si e momentul sa iasa afara.

Mereu se ingrijeste sa imi reaminteasca, inainte de a incepe, “mami, trebuie sa vorbesti asa cum vorbesti cu bebelusii”. Marturisesc ca mi-a luat ceva vreme si am avut nevoie sa urmaresc cateva filmulete cu mine si Andrei sa inteleg ce anume vrea. Nu realizam ca am o “voce” diferita atunci cand vorbesc cu el, ca nu ma prostesc si nu pocesc voit cuvinte, dar are dreptate Ilinca, e ceva aparte in tonalitate.

Trebuie sa vorbesc cu doctorul, sa il rog sa ne ajute, dupa care sa o iau in brate, sa o mangai si sa-i urez bun venit in familia noastra cu muulta dragoste.

Apoi mimeaza plansul bebelusului si imi explica ce nevoi are: “acum mie imi era foame”, se aseaza la pieptul meu sa suga… “gata, acum trebuie sa scot aerul, sa imi zici Bravo!, ca noi zicem Pardon!, dar la bebelusi se zice Bravo!”

“Si acum noi mergeam in parc, si eu luasem Oita Iuliei” (in jocul asta ea are o sora mai mare, Iulia, care are 10 ani). “si o strangeam tare in brate si o iubeam. Iar ea se supara si isi voia Oita inapoi”. Aici face ochii mari si e foarte atenta la reactia mea. Urmeaza un dialog imaginar intre mine si Iulia: “da iubire, Ilinca a luat Oita ta. Stiu, stiu ca e jucaria ta preferata si ca o iubesti. Sigur, ramane jucaria ta si se intoarce la tine imediat, o iubeste si Ilinca numai un pic. Uite, noi suntem in parc si ne putem juca altceva cat timp Oita doarme cu Ilinca, ce zici de leapsa?”. Buun e multumita pana aici si e timpul sa o las din brate, sa mimez jocul de leapsa.

“Acum mie imi era din nou foame, da voiam sa mananc tot cu Oita si o strangeam tareeee, ca o iubeam muuult”. Revin langa ea, se cuibareste la san, sta un pic si zice: “acum Iulia voia din nou Oita, dar eu nu ii dadeam drumul.” Iar ochii mari, atentie maxima la mine. Si eu zic: “da Iulia, Oita e inca la Ilinca. Vrei sa o iubesti tu acum pe Oita? Bine.” Iau Oita si o dau Iuliei. Ilinca incepe sa mimeze plansul “eu eram suparata, ca eu voiam sa mananc cu Oita!”.

Mingea inapoi in terenul meu: “iubire, esti cu mama. Hai papa tu aici la mine in brate si lasa Oita sa o iubeasca si Iulia un pic. E jucaria ei preferata, de cand era micuta, asa ca tine si ii e dor de ea. Uite, tine tu in brate pe soricelul asta. El e prietenul tau cel mai bun”. Asta a mers vreo doua zile, dupa care Ilinca a decis “nu ai voie sa imi dai alta jucarie. Trebuie sa impartim Oita!”.

Inghit in sec, si continui :): “da iubire, acum mancam, la mami in brate, fara Oita. Iulia o iubeste acum, apoi o sa o mai iubesti si tu”. Satisfacator pentru moment. Termina de mancat si zice “acum eu voiam Oita si Iulia nu voia sa mi-o dea! Si eu nu voiam sa dorm sau sa stau singura si plangeam, asa ca nu te mai jucai leapsa. Trebuie sa ma tii in brate”.

Pffff… acum ce ma mai fac: “uite Iulia, au venit prietenele tale, Ana si Maria. Nu vrei tu sa te joci cu ele si sa o mai lasi un pic pe Oita Ilincai. Cred ca mai vrea sa o iubeasca un pic. Da, cand te intorci, iti da inapoi Oita. Sta cu noi numai cat te joci tu cu fetele”. Si ii dau inapoi mult disputatul animal.

Am rezolvat povestea cu impartitul (pana cand ii mai vine vreo idee sa complice mai tare problema), trecem la urmatoarea provocare. Dupa acelasi model, creaza tot felul de scenarii in care isi disputa cu Iulia timpul si iubirea mea, atentia bunicilor si a prietenilor veniti in vizita, cadouri primite, spatiul in camera copiilor si tot asa.

E uimitor cate probleme se invart in capsorul ei mic si dragalas si sunt fascinata de cum reuseste ea sa le transpuna in jocuri cu puteri vindecatoare. Uite asa, cu jocuri si povesti, descoperim pas cu pas, cum e sa fim o familie mai mare :).

Pinguinul gratios :)

pinguin

Aseara cand a venit Ilinca de la gradinita mi-a decretat de la intrare ca vrea sa isi petreaca dupamasa vazand desene, ca n-are chef de parc si joaca.

Dupa ce a devenit clar ca este exclus sa stea atat de mult in fata televizorului s-a uitat urat la mine si mi-a zis “bine atunci o sa stau statuie aici pentru toteauna”.

“Eheee, acum tu esti statuia mea preferata!” am exclamat eu. “Nu o sa ma satur niciodata sa te privesc!”

Cum tocmai hraneam pruncul n-am mai avut ce face cand s-a mutat incruntata in sufragerie. A stat imbufnata pe canapea o vreme, dar cum nu e ea un copilul care sa stea locului s-a apucat sa exerseze balet in oglinda, asta dupa ce a inchis usa de la dormitor sa se asigure ca intrerupe orice legatura cu mine.

Era clar ca avem nevoie de reconectare. Asa ca, dupa ce am adormit piticul, am intrat si eu in joc intreband “Ilinca vrei sa ma inveti si pe mine? Eu nu ma prea pricep sa fiu gratioasa asa ca tine.”

Au urmat cateva replici din seria “nu ma mai joc cu tine niciodata”, “nu mai sunt prietena ta”contracarate cu insistente afectate “dar te rog, mai da-mi o sansa”, “vreau si eu sa fiu balerina si numai tu ma poti invata”. Pana la urma si-a luat rolul de profesoara in serios si a inceput sa ma dirijeze prin casa, sa imi corecteze pozitia, miscarile, sa ma laude si sa ma certe atunci cand greseam. Era dragut, dar tot nu o simteam acolo cu mine 100%.

“Pai daca esti serioasa, sa-ti fac rost de o provocare serioasa” mi-am zis. Si cum masuram holul exersand mersul pe varfuri la comanda doamnei profesoare am inceput sa merg ca pinguinul (asa cum facem noi la jocurile de mima).

Ilinca se incrunta la mine, “nuuu, nu asa mamiii, trebuie sa fii gratioasaaaa”.

“Aaaa, daaa? Pai eu sunt un pinguin. Unde ai vazut tu pinguin gratios?” si ma chinui din rasputeri sa par gratioasa, din pielea pinguinului.

Ilinca rade cu gura pana la urechi si continua sa imi dea indicatii. Eu execut constiincios, pana ma impiedic si cad pe covor. “Off mai pinguinule, tu nu esti gratios si mai esti si impiedicat” zice Ilinca printre hohote.

Imi da mana sa ma ajute sa ma ridic, dar cade artistic peste mine, intr-o imbratisare atat de calda si de buna. Se uita in ochii mei pentru cateva secunde si ma mai imbratiseaza odata spunand “te iubesc mami!”

Cateva minute mai tarziu ma alerga prin casa “hai mami odata in parc, ca acus se intuneca!”

Vreau sa zic de trei ori “Uraaaaa!” pentru pinguinul gratios care ne-a ajutat sa schimbam cursul a ceea ce incepuse ca o dupamasa de cosmar in clipe de conectare frumoasa.