În așteptarea Crăciunului

Cei care mă cunosc știu că luna decembrie e specială pentru mine. Ador energia frumoasă, bucuria și entuziasmul pe care le simt cum dospesc și cresc precum cozonacii în pregătirea sărbătorilor de iarnă.

Anul trecut am ratat, din nu știu ce motiv, momentul calendarului de advent. Mi-a părut rău că nu am făcut unul cu Ilinca, pentru că este  un mod atât de fain de a doza emoția așteptării Crăciunului, de a planifica activitățile multe și frumoase pe care le facem în această perioadă, de a pune câte un strop (sau fulg dacă ne ajută vremea 🙂 ) de bucurie în fiecare zi. Read more

Plăcerea de a aștepta Crăciunul

Anul ăsta am decis să scoatem, pe cât posibil, componenta comercială din magia sărbătorilor. Mi-am propus să o învăț pe Ilinica plăcerea de a aștepta Crăciunul, dincolo de cadouri și liste nesfârșite de dorințe. Am plănuit cu ea tot felul de activități frumoase în care am îmbinat câte puțin din activitățile ei preferate și le-am umplut de magie prin conectarea frumoasă dintre noi. Îmi pare rău că nu am confecționat un calendar de advent cu buzunărașe în care să pun câte un bilețel cu activitatea din ziua respectivă, dar asta rămâne ca idee bună pentru anul următor.

Din lista noastră:

Povesti

Am citit legenda lui moș Nicolae și am povestit despre cât de frumos este să dăruiești. Ca să nu rămânem doar cu vorbele, plănuim un pachețel cu hainuțe și jucării de donat. Am optat pentru inițiativa Universității Politehnice București. Detalii aici: http://donatii.cs.pub.ro/

Am citit despre Crăciunul diverselor animăluțe, din doua cărți frumos ilustrate, povești cu tâlc, iubire și magie. Oferta e mare pe piață, iată ce am ales noi:

Ornamente meșteșugite

Am confecționat ghetuțe din hărtie colorată, câte una pentru fiecare membru al familiei, pe care le-am agățat deasupra papuceilor în așteptarea lui Moș Nicolae.

DSC_0005

Am pictat globuri și le-am garnisit cu sclipici din belșug, să strălucească bradul mai ceva ca soarele.

Am făcut ghirlande din fâșii de hârtie colorată, așa cum făceam și noi când eram mici și-am decorat cu ele camera Ilincăi.

DSC_0135

Mai avem de decorat doua coronițe din cetină de brad, una pentru ușă, să întâmpinăm frumos musafirii și una pentru sufragerie, să miroasă a brad în casă.

Și bineînțeles, împodobim bradul, experiență pe care Ilinca o așteaptă cu mare nerăbdare, mai ales că, de jur împrejur totul e deja împodobit, luminos și colorat.

Răsfăț în bucătărie

Cum Moș Nicolae ne-a adus șorțuri de bucătărie, am avut ocazia perfectă să ne exersăm talentul culinar, meșterind cu plăcere brioșe frumos colorate și biscuiți cu forme felurite.

DSC_0027

Am făcut cozonaci cu nucă și pâine din care ne-am înfruptat cu plăcere, caldă, aburindă și cu unt. Nimic mai aromat sau mai savuros, pe cuvânt! Și pentru că ne-a plăcut mult de tot, am decis să fie cu repetiție, mai facem o tură, în 24.

Cum ziua mea se întâmplă să fie în perioada asta, avem și tort în meniu, de data asta cu fructe de sezon.

Este singurul moment din an când ne place să mâncăm sarmale, așa că le avem și pe ele în listă. Sunt sigură că ne vom amuza tocând carne, amestecând compoziția cu mâna vârâtă până la cot în el și învelind sarmalele. Să vedem dacă se desfac :).

 

Muzică și dans

Am mers la concertul lui Ștefan Bănică de Crăciun, unde am cântat și am dansat cu bucurie.

DSC_0121

Am învățat colinde și-am cântat de-a răsunat casa, spre deliciul lui Andrei :). Și pentru că ne place atât de mult, o să o ținem într-un dans și un colind, până de Anul Nou.

Filme și teatru

La cinema, am văzut ”Crăiasa zăpezii”, iar pentru teatru am descoperit teatrulacinema.ro cu o ofertă interesantă. Noi până acum am experimentat teatrul de improvizație pentru copii, care ne-a captat atenția câteva săptămâni la rând și teatrul interactiv, din Sun Plazza, care a intrat acum in topul preferințelor Ilincăi.

În plus, nu puteam să ratăm la clasicul Home Cinema, seria Singur Acasa pe care am savurat-o cu plăcere, însoțită de hohotele de râs ale Ilincăi. Încă mai căutăm vreo 2-3 filme potrivite cu tema, așa că dacă aveți sugestii le aștept cu drag.

Mișcare

Cum iarna anul ăsta ne-a lăsat fără zăpadă, despre săniuță am cântat și oamenii de zăpadă i-am făcut ghirlande din hârtie. Singurul sport de iarna pe care am reușit să-l practicăm a fost patinajul. La început încetișor, până ne-am amintit cum e cu controlul patinei și cu poziția corectă, apoi tot mai repede și mai vesel, când de mână, când separat, cu căzături și vânătăi, dar si cu râsete, entuziasm și voie bună.

Experiențe inedite

Ilinca vrea și la taiatul porcului, experiență care pe mine nu m-a atras niciodată, dar pe care ea și-o dorește, probabil influențată de sclipirile din ochi ale lui Liviu, de mersul cu trenul până la bunici, de întâlnirea cu ei și de prilejul de a alerga liberă pe luncă și de a saluta animăluțele. Aștept impresii despre cum e șoriciul cald, cum se fac cârnații, cartaboșii și toba. Sunt curioasă dacă îi va plăcea și sunt sigură că se va întoarce cu bujori în obrăjori și tonus foarte bun, pentru că ăsta e mereu efectul vizitelor la bunici.

Cam așa ne pregătim noi de Crăciun. Voi ce idei mai aveți?