Jocuri senzoriale

Piticul meu e în plină etapă exploratorie. Descoperă cu interes tot ce-l înconjoară, e atent la sunete, culori, lumini, umbre, mirosuri, gusturi. E adorabil cum studiază el atent, cu ochii mari și curioși orice obiect nou din raza lui de acțiune, cum îl apucă cu mânuțele pufoase și îl întoarce pe toate părțile, îl strânge, îl lovește de covor, apoi de parchet sau perete, amuzându-se de sunetele pe care le provoacă, pentru ca mai apoi să-l ducă tacticos la gură, privindu-mă pe sub sprâncene, așteptând parcă să vadă care va fi reacția. Read more

Spre mare… cu bebe la bord!

Embed from Getty Images

Ne pregătim de mers la mare! Abia aștept să miros aerul sărat, să aud valurile cum se sparg, să simt nisipul fierbinte sub tălpi… :).

Dar… e un lucru pe care nu-l aștept cu nerăbdare: DRUMUL. Read more

Căutări de comori pentru juniori

Embed from Getty Images

Căutarea de comori este un joc amuzant la aproape orice vârstă. Ingredientele de baza sunt emoția căutarii, experiența de echipă, bucuria descoperirii (mici succese consecutive) și simbolul unei amintiri frumoase. Astăzi m-am gândit să vă povestesc cum se poate adapta acest concept pentru juniorii de 2-4 ani. Read more

Căutare de comori

Embed from Getty Images

A fost ziua Ilincăi așa că a fost din nou căutare de comori. De câteva luni mă tot întreabă dacă facem și anul ăsta, ce jocuri îi mai inventăm și bineînțeles, care va fi comoara :). Nu aveam voie să o dezamăgim, așa că am stat cu tati într-o seară și ne-am întrecut în idei crețe până am pus cap la cap un joc ce a durat cam o oră, potrivit pentru grupul nostru de 6 copii cu vârste cuprinse între 4-7 ani.

Pentru cine dorește să se inspire, iată pașii:

  1. Am ascuns în curtea casei piesele unui puzzle mic (6 bucăți) iar prima lor provocare a fost să găsesească pisele, să le pună cap la cap pentru a descoperi unde trebuie să mearga mai departe.
  2. Odată completat puzzle-ul a durat cam 10 secunde până întreaga trupă a luat-o la goană spre curtea animalelor. Acolo îi aștepta Zâna Animalelor, care i-a provocat la un joc de mimă. Fiecare membru al echipei a tras câte un cartonaș pe care erau desenate animale domestice și a trebuit să mimeze pentru restul grupului ce avea pe cartonaș. Când toate animalele au fost ghicite, Zâna le-a dat următorul indiciu. Era o ghicitoare:

    Primăvara înverzeşte,
    Vara te umbreşte,
    Toamna te hrăneşte
    Iarna te-ncălzeşte,
    Poftim de ghiceşte.
    (Pomul)
    După ce au răspuns la ghicitoare, Zâna i-a îndrumat spre Paznicul Livezii.

  3. În livada acestuia apăruseră pe neașteptate o grămadă de baloane agățate de crengile copacilor. Provocarea picilor a fost să descopere balonul în care se găsea următorul indiciu. Copiii mai mari alergau zglobii de colo colo, în timp ce, cei mai mici au cerut ajutorul părinților pentru a ajunge la baloane să le verifice.
  4. Indiciul din balon îi trimitea în ”poligonul de tragere”, adică o băncuță pe care erau așezate mai multe sticle de plastic de ½ l iar alături câteva mingiuțe de diferite dimensiuni:

    Cu mingea de vei tinti,
    Sticla potrivită,
    Indiciul îl vei primi,
    Chiar într-o clipită.
    Intr-una din sticle se găsea următorul indiciu, dar au trebuit să le dărâme pe toate pentru a-l primi. Ca lucrurile să meargă bine, era un adult în poligon care a organizat ”tragerea”, fiecare pe rând, cei mici de la o distanță mai mică, cei mai mari de la una mai mare.

  5. Indiciul din sticlă suna așa:
    Ce pot face
    Mânutele dibace?
    Bărcute să construiască,
    Pe apa ele să plutească.
    Aveau la dispoziție o cădiță plină cu apă, multe coli A4 și un ghid care le arăta cum să construiască bărcuțe de hârtie. Bineînțeles că la proba aceasta a fost nevoie de mult ajutor din partea părinților, mai ales la categoria Juniori. Au fost tare mândri de bărcuțele lor plutitoare, iar, imediat ce acestea au fost lansate la apă, au primit indiciul următor.
  6. Poza unei roți de mașină pe care ei trebuiau să o identifice (în curte erau 6 mașini) pentru a găsi în spatele ei următorul indiciu.
  7. Acesta spunea așa:
    Cu arome îmbietoare,
    Pâinea rumenă apare.
    Brutarul e mulțumit,
    Unde oare a muncit?
  8. Bineînțeles că au dat fuga la cuptor. În el au găsit o pâine, în mijlocul căreia era ultimul indiciu, însoțit de harta comorii. În paranteză fie spus, indiciul ăsta cu pâinea a fost savurat cu muuultă poftă și entuziasm de toți picii. Erau tare simpatici când veneau să mai ceară încă o bucățică de ”indiciu” :).
  9. Acesta le spunea că harta comorii a fost desenată în pași de uriaș iar provocarea lor era să găsească Uriașul din Poveste și să-l convingă să-i ajute să parcurgă drumul până la comoară. Uriașul s-a dovedit foarte binevoitor iar harta i-a purtat prin toată curtea, 5 pași la dreapta, 6 la stânga, 3 înainte și tot așa, până au ajuns la un pod de scândurele sub care se gasea comoara, bine acoperită de iarbă. Entuziasmul cu care dădeau la o parte scândurelele și măturau iarba cu mânuțele este greu de descris în cuvinte. În cufărul comorii au găsit câte o cupă micuță, aurie, pentru fiecare mic explorator. Le-au plăcut atât de mult încât au trebuit să savureze succesul ciocnind cupele și bând din ele suc de mere.

Acum cupa Ilincăi și-a găsit loc de cinste pe raftul ei cu amintiri.

treasure

Aseară a adormit întrebându-mă: ”auzi mami, la anul, facem iar căutare de comori? Oare ce comoară o să mai găsim?”

Bla-bla -un joc bun și în mașină

DSC_0149

Căutam săptămâna trecută cadouri de ziua copilului. Grea misiune! Va spun cu mâna pe inimă. Nu voiam să le iau hăinuțe, pentru că au un stoc imens și nu ajug să le poarte, bonus că Ilincăi îi place să-și aleagă singură hainele, iar cadoul trebuie să fie surpriză, altfel nu se mai califică la cadou. Jucării… oferta e mare, dar și din alea avem saci întregi, iar de folosit, cu câteva mici excepții, se folosesc vreo 3-4, restul adunând praf în te miri ce colț al casei.

Buun, și cum mă uitam eu așa, la ce îmi recomanda vânzătoarea cu un entuziasm tot mai scăzut în fața refuzurilor mele repetate ”avem deja”, ”din ăstea avem vreo 3”, ”nu, nu cred că i-ar plăcea”… îmi pică privirea pe un joc de la D-Toys, ”Bla – Bla” se numește. Mi-a atras privirea pentru că avea desenată pe el imaginea celor 3 maimuțe pe care o foloseam adesea la atelierele de comunicare, cele cu ”see no evil, hear no evil, speak no evil”. Făcând această asociere am gândit că ar putea fi un joc care ajută dezvoltarea abilitătilor de comunicare la copii, așa că l-am studiat mai bine.

Ideea e simplă, pe fiecare cartonaș sunt scrise 5 cuvinte. Primul este cel pe care coechipierii trebuie să-l ghicească, celelalte 4 sunt cuvinte pe care nu ai voie să le folosești în descrierea pe care o faci. De exemplu, trebuie să transmiți cuvântul ”săgeată” și nu ai voie să folosești ”arc, ascuțit, trage, vârf”. Gradul de dificultate poate varia, pentru copiii mai mici se pot exclude numai primele 2 cuvinte, progresând până la 4 pentru avansați. Jocul are și un timer care face lucrurile mai interesante :).

Citind instrucțiunile am crezut că o va plictisi pe Ilinca și am continuat să caut, dar, negăsind altceva mai interesant, am decis să îmi încerc norocul și… surprizăăăă, Ilinca e fascinată de noua achiziție. Vrea să joace varianta dificilă fără să fie ajutată și să ghicească fără prea multe indicii. E un joc liniștit, ține trează atenția copilului în jur de o oră și cred că se poate folosi cu succes la drumuri lungi cu mașina iar beneficiile în materie de limbaj și gândire cred că sunt evidente. Îl recomand cu drag!

Jocuri educative

Saptămâna asta am descoperit un nou joc educativ care a reușit să capteze nu numai interesul Ilincăi ci și pe cel al întregii familii, ceea ce m-a inspirat să vă împărtășesc câteva idei pe această temă.

Jocul acestei săptămâni este Micul Fizician. Face parte dintr-o colecție de la D-Toys, care introduce copilul în minunata lume a circuitelor electrice într-o maniera captivantă și amuzantă. Am descoperit împreună cu Ilinca de ce este nevoie pentru ca un bec să se aprindă, cum se leagă becurie în serie și în paralel, trei tipuri de comutatoare și chiar am construit propriul radio. E drept că i-ar trebui o antenă ceva mai bună pentru a avea parte de o calitate mai bună a sunetului, dar, pus la fereastră, a reușit să asigure fundalul sonor pentru un dans, ceea ce a facut-o pe Ilinca tare mândră. Cred că jocurile astea sunt o modalitate excelentă de a cultiva interesul natural al copiilor spre experiemente practice și de a oferi răspunsuri ușor de înțeles la multe din întrebările lor legate de cum funcționează aparatura din casă.

Un alt joc de care ne bucuram de ceva vreme este The Human Body, un puzzle magnetic care ilustrează pe o față sistemul osos, iar pe cealaltă cele mai importante organe din corpul omenesc. Noi l-am cazat permanent pe ușa de la intrare și îl folosim ca material ilustrativ de fiecare dată când Ilinca are intrebări legate de corpul uman. Și pentru că interesul pe această temă este foarte mare de luni bune încoace, facem apel destul de des la această resursă. Întrebări de genul, ”ce se întâmplă cu mâncarea după ce o înghițim?”, ”ce înseamnă că cineva și-a tasat două vertebre?”, ”ce te doare când te doare în piept?”, ”de ce curge sângele când ai o rană?” și-au găsit răspunsuri pe înțelesul ei cu ajutorul acestui puzzle.

puzzle

Pe același principiu, foarte util când planificăm călătorii sau când apar intrebări de felul: ”care e cea mai mare țară din lume?” sau ”Bucureștiul e mai mare decât România?” sau ”cât de departe e Italia?” este puzzle-ul cu harta Europei. Ne place pentru că fiecare piesă reprezintă o țară iar Ilinca are obiceiul de a le atribui forme, Italia e ca o cizmă, România ca un pește și tot așa. Mi-ar plăcea un puzzle similar cu România, nu avem unul pentru că nu am văzut prin magazine, însă un search pe google a rezolvat problema :).

Voi ce jocuri educative folosiți?

Jocuri liniștite la ”Favorite”

Ilinca e copilul atomic, debordează de energie și are non-stop mâncărici în tălpi și-n degețele. Joaca la ea înseamnă mișcare, alergare, dans, sărituri, ridicări, învârteli, țopăieli… cam tot ce se poate imagina dătător de dureri musculare trece la secțiunea ”Favorite”. Asta e o secțiune specială, care vine cu râsete și conectare din aia faină, care aduce bucurie în sufletul copilului și-o face să strălucească.

Cu greu ajunge la ”Favorite” pentru Ilinca o activitate cuminte, liniștită, care nu pune în pericol somnul vecinilor sau ordinea din casă. Până acum avem aici Scrabble, Nu te supăra frate, Fibber și Război (jocul de cărti).

De curând, însă, am descoperit doua noi jocuri, excelente pentru dezvoltarea coordonării fine a mișcărilor, care, în ciuda probabilităților reușesc să îi mențină atenția, interesul, zâmbetul și entuziasmul pentru perioade de peste jumătate de oră. Vi le recomand cu drag.

Primul este clasicul Maroco.

Nu ne-am fii gândit niciodată la el, dar l-a văzut într-o scenă dintr-un film și s-a arătat maxim de interesată. Ia priviți concentrare :):

 

Al doilea este Jenga. Pe ăsta l-a văzut într-o plimbare la supermarket și l-a pus singură în coș. E foarte competitivă și atentă o vreme, după care, se amuză teribil cu distrugerea turnului în căzături spectaculoase.

Disracție plăcută!