Plăcerea de a aștepta Crăciunul

Anul ăsta am decis să scoatem, pe cât posibil, componenta comercială din magia sărbătorilor. Mi-am propus să o învăț pe Ilinica plăcerea de a aștepta Crăciunul, dincolo de cadouri și liste nesfârșite de dorințe. Am plănuit cu ea tot felul de activități frumoase în care am îmbinat câte puțin din activitățile ei preferate și le-am umplut de magie prin conectarea frumoasă dintre noi. Îmi pare rău că nu am confecționat un calendar de advent cu buzunărașe în care să pun câte un bilețel cu activitatea din ziua respectivă, dar asta rămâne ca idee bună pentru anul următor.

Din lista noastră:

Povesti

Am citit legenda lui moș Nicolae și am povestit despre cât de frumos este să dăruiești. Ca să nu rămânem doar cu vorbele, plănuim un pachețel cu hainuțe și jucării de donat. Am optat pentru inițiativa Universității Politehnice București. Detalii aici: http://donatii.cs.pub.ro/

Am citit despre Crăciunul diverselor animăluțe, din doua cărți frumos ilustrate, povești cu tâlc, iubire și magie. Oferta e mare pe piață, iată ce am ales noi:

Ornamente meșteșugite

Am confecționat ghetuțe din hărtie colorată, câte una pentru fiecare membru al familiei, pe care le-am agățat deasupra papuceilor în așteptarea lui Moș Nicolae.

DSC_0005

Am pictat globuri și le-am garnisit cu sclipici din belșug, să strălucească bradul mai ceva ca soarele.

Am făcut ghirlande din fâșii de hârtie colorată, așa cum făceam și noi când eram mici și-am decorat cu ele camera Ilincăi.

DSC_0135

Mai avem de decorat doua coronițe din cetină de brad, una pentru ușă, să întâmpinăm frumos musafirii și una pentru sufragerie, să miroasă a brad în casă.

Și bineînțeles, împodobim bradul, experiență pe care Ilinca o așteaptă cu mare nerăbdare, mai ales că, de jur împrejur totul e deja împodobit, luminos și colorat.

Răsfăț în bucătărie

Cum Moș Nicolae ne-a adus șorțuri de bucătărie, am avut ocazia perfectă să ne exersăm talentul culinar, meșterind cu plăcere brioșe frumos colorate și biscuiți cu forme felurite.

DSC_0027

Am făcut cozonaci cu nucă și pâine din care ne-am înfruptat cu plăcere, caldă, aburindă și cu unt. Nimic mai aromat sau mai savuros, pe cuvânt! Și pentru că ne-a plăcut mult de tot, am decis să fie cu repetiție, mai facem o tură, în 24.

Cum ziua mea se întâmplă să fie în perioada asta, avem și tort în meniu, de data asta cu fructe de sezon.

Este singurul moment din an când ne place să mâncăm sarmale, așa că le avem și pe ele în listă. Sunt sigură că ne vom amuza tocând carne, amestecând compoziția cu mâna vârâtă până la cot în el și învelind sarmalele. Să vedem dacă se desfac :).

 

Muzică și dans

Am mers la concertul lui Ștefan Bănică de Crăciun, unde am cântat și am dansat cu bucurie.

DSC_0121

Am învățat colinde și-am cântat de-a răsunat casa, spre deliciul lui Andrei :). Și pentru că ne place atât de mult, o să o ținem într-un dans și un colind, până de Anul Nou.

Filme și teatru

La cinema, am văzut ”Crăiasa zăpezii”, iar pentru teatru am descoperit teatrulacinema.ro cu o ofertă interesantă. Noi până acum am experimentat teatrul de improvizație pentru copii, care ne-a captat atenția câteva săptămâni la rând și teatrul interactiv, din Sun Plazza, care a intrat acum in topul preferințelor Ilincăi.

În plus, nu puteam să ratăm la clasicul Home Cinema, seria Singur Acasa pe care am savurat-o cu plăcere, însoțită de hohotele de râs ale Ilincăi. Încă mai căutăm vreo 2-3 filme potrivite cu tema, așa că dacă aveți sugestii le aștept cu drag.

Mișcare

Cum iarna anul ăsta ne-a lăsat fără zăpadă, despre săniuță am cântat și oamenii de zăpadă i-am făcut ghirlande din hârtie. Singurul sport de iarna pe care am reușit să-l practicăm a fost patinajul. La început încetișor, până ne-am amintit cum e cu controlul patinei și cu poziția corectă, apoi tot mai repede și mai vesel, când de mână, când separat, cu căzături și vânătăi, dar si cu râsete, entuziasm și voie bună.

Experiențe inedite

Ilinca vrea și la taiatul porcului, experiență care pe mine nu m-a atras niciodată, dar pe care ea și-o dorește, probabil influențată de sclipirile din ochi ale lui Liviu, de mersul cu trenul până la bunici, de întâlnirea cu ei și de prilejul de a alerga liberă pe luncă și de a saluta animăluțele. Aștept impresii despre cum e șoriciul cald, cum se fac cârnații, cartaboșii și toba. Sunt curioasă dacă îi va plăcea și sunt sigură că se va întoarce cu bujori în obrăjori și tonus foarte bun, pentru că ăsta e mereu efectul vizitelor la bunici.

Cam așa ne pregătim noi de Crăciun. Voi ce idei mai aveți?

Jocuri liniștite la ”Favorite”

Ilinca e copilul atomic, debordează de energie și are non-stop mâncărici în tălpi și-n degețele. Joaca la ea înseamnă mișcare, alergare, dans, sărituri, ridicări, învârteli, țopăieli… cam tot ce se poate imagina dătător de dureri musculare trece la secțiunea ”Favorite”. Asta e o secțiune specială, care vine cu râsete și conectare din aia faină, care aduce bucurie în sufletul copilului și-o face să strălucească.

Cu greu ajunge la ”Favorite” pentru Ilinca o activitate cuminte, liniștită, care nu pune în pericol somnul vecinilor sau ordinea din casă. Până acum avem aici Scrabble, Nu te supăra frate, Fibber și Război (jocul de cărti).

De curând, însă, am descoperit doua noi jocuri, excelente pentru dezvoltarea coordonării fine a mișcărilor, care, în ciuda probabilităților reușesc să îi mențină atenția, interesul, zâmbetul și entuziasmul pentru perioade de peste jumătate de oră. Vi le recomand cu drag.

Primul este clasicul Maroco.

Nu ne-am fii gândit niciodată la el, dar l-a văzut într-o scenă dintr-un film și s-a arătat maxim de interesată. Ia priviți concentrare :):

 

Al doilea este Jenga. Pe ăsta l-a văzut într-o plimbare la supermarket și l-a pus singură în coș. E foarte competitivă și atentă o vreme, după care, se amuză teribil cu distrugerea turnului în căzături spectaculoase.

Disracție plăcută!

Morocănoșii matinali

Ați pățit vreodată să aveți parte de un copil morocănos, somnoros și complet neprietenos dis de dimineață? Și încă într-o dimineață dinaia în Cam așa a început ziua mea astăzi: ora 4.00, Andrei se trezește să mănânce, îl hrănesc, adoarme la loc la mine în brațe, îl așez în pătuț, e 4.45, mai moțăi nițel.

Ora 6.00, mă strecor tiptil, tiptil, fac cafea, adun din bucătărie, profit de liniște și prestez ceva pe laptop. La ora 07.00 verific, Andrei încă doarme. Pornesc plină de entuziasm să o trezesc pe Ilinca. Încep cu pupici, mângâieri, șoapte ușoare la ureche. Mârâie la mine și se întoarce pe partea cealaltă: ”ce-ai cu mine, lasă-mă să dorm!”.

”Bine măi Ilincuța dar dacă mai dormi nu mai avem timp să ne jucăm, și așa aveam un chef de joacă…”

”Lasă-mă-n pace!” mârâie din nou la mine ascunzând capul sub pernă.

Sigur că puteam să o las, dar asta însemna fie să dăm tot programul peste cap, fie să ne certăm toată dimineața și să o las în lacrimi la grădiniță, știu eu din experiență. Plus că, ceva îmi spunea că nu vrea de fapt să o las în pace. Așa că hotărăsc să atac din nou, cu mii și milioane de pupici pe care îi am de plasat pe fetița mea.

Se face ghem, se ferește de mine, mă împinge: ”Ce nu înțelegi, lasă-mă în pace!”

E clar, asta, în traducere liberă înseamnă, ”curtează-mă mai eficient, asta cu pupicii a expirat de mult”. Norocul meu că vorbesc și limba ei :).

Nu-ți mai place de pupicii mei… păi mie încă imi place de ai tăi, îmi zic în sinea mea și încep să ridic perne, plapumă, papuci… zicând: ”offf, fetița asta a mea a pierdut pupicii, și mie îmi trebuie un pupic de fetiță ca să încep ziua bine! Unde or fii pupicii ăia?! Pupicilor… unde v-ați ascuns?”.

Ilinca mijește ochii, așa ușor, să nu o văd, si râde mânzește de mine care mă dau de ceasul morții în căutarea pupicilor pierduți. Începe să îmi dea sugestii, ”vezi poate sunt după perdea… sau poate în baie…hi, hi, hi te-am păcălit mamiii!”. O ținem așa vreo 5 minute după care mă doboară cu o îmbrățisare și o ventuză zdravănă pe obraz. ”Ahaaaa, i-am găsit! La tine erau? Mai vreau!”

”Ei mami, dacă mai vrei trebuie să îi cauți iar!” Am mai cautat în câteva rânduri, după care am schimbat jocul. Pe la 7.30 mergea veselă la baie să se spele pe dinți și îmi striga de acolo ce să îi pregătesc la micul dejun. Între timp s-a trezit și Andrei, i-am pregătit pe amândoi de plimbare iar la 8.20 porneam în pas săltat spre grădiniță.

Voi ce faceți cu morocănoșii matinali?

Invatam sa fim o familie mai mare!

DSC_0471

De vreo doua saptamani incoace Ilica a inventat un nou joc cu care ne incepem zilnic activitatea, stiti voi, din cele care ne asigura dimineti linistite :). Ii zice “de-a bebele” dar reuseste sa integerze minunat toate fricile ei legate de aparitia lui Andrei.

Jocul incepe cu ea ghemuindu-se langa mine in pat si impingandu-ma usor cu mainile si picioarele, semn ca e bebe in burtica si e momentul sa iasa afara.

Mereu se ingrijeste sa imi reaminteasca, inainte de a incepe, “mami, trebuie sa vorbesti asa cum vorbesti cu bebelusii”. Marturisesc ca mi-a luat ceva vreme si am avut nevoie sa urmaresc cateva filmulete cu mine si Andrei sa inteleg ce anume vrea. Nu realizam ca am o “voce” diferita atunci cand vorbesc cu el, ca nu ma prostesc si nu pocesc voit cuvinte, dar are dreptate Ilinca, e ceva aparte in tonalitate.

Trebuie sa vorbesc cu doctorul, sa il rog sa ne ajute, dupa care sa o iau in brate, sa o mangai si sa-i urez bun venit in familia noastra cu muulta dragoste.

Apoi mimeaza plansul bebelusului si imi explica ce nevoi are: “acum mie imi era foame”, se aseaza la pieptul meu sa suga… “gata, acum trebuie sa scot aerul, sa imi zici Bravo!, ca noi zicem Pardon!, dar la bebelusi se zice Bravo!”

“Si acum noi mergeam in parc, si eu luasem Oita Iuliei” (in jocul asta ea are o sora mai mare, Iulia, care are 10 ani). “si o strangeam tare in brate si o iubeam. Iar ea se supara si isi voia Oita inapoi”. Aici face ochii mari si e foarte atenta la reactia mea. Urmeaza un dialog imaginar intre mine si Iulia: “da iubire, Ilinca a luat Oita ta. Stiu, stiu ca e jucaria ta preferata si ca o iubesti. Sigur, ramane jucaria ta si se intoarce la tine imediat, o iubeste si Ilinca numai un pic. Uite, noi suntem in parc si ne putem juca altceva cat timp Oita doarme cu Ilinca, ce zici de leapsa?”. Buun e multumita pana aici si e timpul sa o las din brate, sa mimez jocul de leapsa.

“Acum mie imi era din nou foame, da voiam sa mananc tot cu Oita si o strangeam tareeee, ca o iubeam muuult”. Revin langa ea, se cuibareste la san, sta un pic si zice: “acum Iulia voia din nou Oita, dar eu nu ii dadeam drumul.” Iar ochii mari, atentie maxima la mine. Si eu zic: “da Iulia, Oita e inca la Ilinca. Vrei sa o iubesti tu acum pe Oita? Bine.” Iau Oita si o dau Iuliei. Ilinca incepe sa mimeze plansul “eu eram suparata, ca eu voiam sa mananc cu Oita!”.

Mingea inapoi in terenul meu: “iubire, esti cu mama. Hai papa tu aici la mine in brate si lasa Oita sa o iubeasca si Iulia un pic. E jucaria ei preferata, de cand era micuta, asa ca tine si ii e dor de ea. Uite, tine tu in brate pe soricelul asta. El e prietenul tau cel mai bun”. Asta a mers vreo doua zile, dupa care Ilinca a decis “nu ai voie sa imi dai alta jucarie. Trebuie sa impartim Oita!”.

Inghit in sec, si continui :): “da iubire, acum mancam, la mami in brate, fara Oita. Iulia o iubeste acum, apoi o sa o mai iubesti si tu”. Satisfacator pentru moment. Termina de mancat si zice “acum eu voiam Oita si Iulia nu voia sa mi-o dea! Si eu nu voiam sa dorm sau sa stau singura si plangeam, asa ca nu te mai jucai leapsa. Trebuie sa ma tii in brate”.

Pffff… acum ce ma mai fac: “uite Iulia, au venit prietenele tale, Ana si Maria. Nu vrei tu sa te joci cu ele si sa o mai lasi un pic pe Oita Ilincai. Cred ca mai vrea sa o iubeasca un pic. Da, cand te intorci, iti da inapoi Oita. Sta cu noi numai cat te joci tu cu fetele”. Si ii dau inapoi mult disputatul animal.

Am rezolvat povestea cu impartitul (pana cand ii mai vine vreo idee sa complice mai tare problema), trecem la urmatoarea provocare. Dupa acelasi model, creaza tot felul de scenarii in care isi disputa cu Iulia timpul si iubirea mea, atentia bunicilor si a prietenilor veniti in vizita, cadouri primite, spatiul in camera copiilor si tot asa.

E uimitor cate probleme se invart in capsorul ei mic si dragalas si sunt fascinata de cum reuseste ea sa le transpuna in jocuri cu puteri vindecatoare. Uite asa, cu jocuri si povesti, descoperim pas cu pas, cum e sa fim o familie mai mare :).

Pinguinul gratios :)

pinguin

Aseara cand a venit Ilinca de la gradinita mi-a decretat de la intrare ca vrea sa isi petreaca dupamasa vazand desene, ca n-are chef de parc si joaca.

Dupa ce a devenit clar ca este exclus sa stea atat de mult in fata televizorului s-a uitat urat la mine si mi-a zis “bine atunci o sa stau statuie aici pentru toteauna”.

“Eheee, acum tu esti statuia mea preferata!” am exclamat eu. “Nu o sa ma satur niciodata sa te privesc!”

Cum tocmai hraneam pruncul n-am mai avut ce face cand s-a mutat incruntata in sufragerie. A stat imbufnata pe canapea o vreme, dar cum nu e ea un copilul care sa stea locului s-a apucat sa exerseze balet in oglinda, asta dupa ce a inchis usa de la dormitor sa se asigure ca intrerupe orice legatura cu mine.

Era clar ca avem nevoie de reconectare. Asa ca, dupa ce am adormit piticul, am intrat si eu in joc intreband “Ilinca vrei sa ma inveti si pe mine? Eu nu ma prea pricep sa fiu gratioasa asa ca tine.”

Au urmat cateva replici din seria “nu ma mai joc cu tine niciodata”, “nu mai sunt prietena ta”contracarate cu insistente afectate “dar te rog, mai da-mi o sansa”, “vreau si eu sa fiu balerina si numai tu ma poti invata”. Pana la urma si-a luat rolul de profesoara in serios si a inceput sa ma dirijeze prin casa, sa imi corecteze pozitia, miscarile, sa ma laude si sa ma certe atunci cand greseam. Era dragut, dar tot nu o simteam acolo cu mine 100%.

“Pai daca esti serioasa, sa-ti fac rost de o provocare serioasa” mi-am zis. Si cum masuram holul exersand mersul pe varfuri la comanda doamnei profesoare am inceput sa merg ca pinguinul (asa cum facem noi la jocurile de mima).

Ilinca se incrunta la mine, “nuuu, nu asa mamiii, trebuie sa fii gratioasaaaa”.

“Aaaa, daaa? Pai eu sunt un pinguin. Unde ai vazut tu pinguin gratios?” si ma chinui din rasputeri sa par gratioasa, din pielea pinguinului.

Ilinca rade cu gura pana la urechi si continua sa imi dea indicatii. Eu execut constiincios, pana ma impiedic si cad pe covor. “Off mai pinguinule, tu nu esti gratios si mai esti si impiedicat” zice Ilinca printre hohote.

Imi da mana sa ma ajute sa ma ridic, dar cade artistic peste mine, intr-o imbratisare atat de calda si de buna. Se uita in ochii mei pentru cateva secunde si ma mai imbratiseaza odata spunand “te iubesc mami!”

Cateva minute mai tarziu ma alerga prin casa “hai mami odata in parc, ca acus se intuneca!”

Vreau sa zic de trei ori “Uraaaaa!” pentru pinguinul gratios care ne-a ajutat sa schimbam cursul a ceea ce incepuse ca o dupamasa de cosmar in clipe de conectare frumoasa.

Balerina si astronautul

Despre a darui si a primi am tot incercat sa o invat pe Ilinca inca de cand avea vreo 2 anisori si se lupta pentru jucarii in parc, demonstrand un simt al proprietatii foarte bine dezvoltat. Jucariile si rochitele sunt bunurile ei cele mai de pret, asa ca ele stau in/pe/pe langa dulapuri, in gramezi mai mult sau mai putin ordonate, indiferent daca mai sunt de actualitate sau nu si nu vreti sa stiti ce suparare mare avem daca nu iese vreuna la numaratoare. I-am povestit de nenumarate ori cum lucrusoarele pe care ea nu le mai foloseste le dam mai departe altor copii care se bucura de ele, exact asa cum s-a bucurat si ea atunci cand le-a primit; ca daca stau si aduna praf la noi acasa nu sunt de folos nimanui iar ea nu mai are loc unde sa punem jucarii si hainute noi, potrivite pentru varsta ei. Uneori pare sa rezoneze cu povestile mele si intra intr-o dispozitie darnica insa de cele mai multe ori renuntarea la orice obiect e ca o despartire.

Totusi, sezon de sezon vine momentul in care trebuie sa facem curatenie in dulapuri, sa sortam si sa eliberam un pic spatiul. Momentul asta avea doua variante pana acum: prima in care eu faceam treaba singura, pe furis urmata inevitabil de marea suparare atunci cand isi amintea de vreunul din lucrurile pe care eu le-am considerat demne de dat mai departe si a doua fara suparare, dar cu negocieri intense, indelungate si obositoare in urma carora criteriul nu s-a folosit in ultimul an è “out” era incalcat in 90% din cazuri L. Va puteti imagina cam cat entuziam imi starnea gandul ca e timpul pentru curatenia de toamna.

Saptamana trecuta mi-am luat inima in dinti si mi-am zis “treaba trebuie facuta, hai sa vedem daca de data asta iese altfel”. Asa ca am luat totul in joaca. Intr-o dupamasa, cand a venit Ilinca de la gradi, o astepta in mijlocul sufrageriei o gramada mareee cu lucrurile ei.

“Azi facem parada modei” i-am spus cu o mina foarte serioasa, “sa vedem cum arata colectia de toamna – iarna 2015, hainute si jucarii – ce pastram si ce dam mai departe”. Atat a trebuit, ca de aici incolo a preluat ea controlul. A pozat pentru parada, a facut balet, s-a transformat in astronaut, catel, aventurier, povestitor si pe parcurs a sortat marea gramada singura si cu zambetul pe buze. Am facut impreuna pachete cu lucrurile pe care nu le mai foloseste si a hotarat ea ce si catre cine merge. Ne-am distrat grozav si am fost foarte eficiente. Ia priviti cum s-a intamplat:

IMG_20150915_173621 IMG_20150915_173746 IMG_20150915_174720 IMG_20150915_175233 IMG_20150915_175710 IMG_20150915_180955

Nu stiu daca Ilinca a simtit pe bune bucuria de a darui, insa sunt sigura ca s-a despartit cu mai multa usurinta de lucrurile ei. Sunt sigura ca facand din treaba asta serioasa un joc am petrecut impreuna o dupamasa relaxata si amuzanta in locul uneia plina de incrancenare, nervi si tensiune. Si DA, am terminat curatenia de toamna J. Voi?