Proteste pe înțelesul copiilor

16402296_1700089130017967_966392087_n

În seara asta am fost la proteste. N-am luat copiii, pentru că nu voiam să înghețe, dar, înainte de culcare, Ilinca a vrut să îi explic ce înseamnă protestele și despre ce este vorba.

I-am explicat cum am putut mai bine, cât mai pe înțelesul ei contextul și scopul protestelor, i-am arătat și imagini, ca să-și înțeleagă mai bine despre ce este vorba.

Sunt două bucăți din discuția noastră pe care simt să vi le împărtășesc: Read more

Ilinca și Gangsterul

Embed from Getty Images

Ieri, în drum spre casă de la mare ne-am oprit la un restaurant să mâncăm. Până să vină mâncarea, Ilinca a vrut la locul de joacă. A găsit repede două fetițe de vârste apropiate, și-au cerut și acordat bucuroase prietenia, după care s-au aliniat pe cele trei leagăne de ”copii mari” râzând și întrecându-se care se dă mai tare. Read more

Scrisoare pentru Moș Crăciun

Embed from Getty Images

Scriam cu Ilinca scrisoarea pentru Moș Crăciun, adică eu scriam după dictare:

”Dragă Moșule,

Abia aștept să ne vedem. Îmi doresc să ne aduci o cutiuță cu toate cântecele preferate ale lui Andrei și îmi mai doresc o busolă care să ne spună mereu ce își dorește Andrei atunci când plânge.”

Pentru ea încă nu are o dorință, se mai gândește și continuăm mâine scrisoarea :).

 

Înțelepciune de copil

“Mami, de ce strigă oamenii acolo?” mă întreabă Ilinca văzând imagini din Piața Universitații la televizor.

”Ții minte draga mea, incendiul ăla despre care am auzit sâmbată când ne intorceam de la teatru?”

”Ăla în care au murit mulți oameni? Da știu.”

”Oamenii au ieșit în piață pentru că sunt supărați pe cei care trebuiau să aibă grijă ca acest fel de accident să nu se întâmple, și nu au facut-o. Și strigă acolo în piața, să fie înlocuiți oamenii ăia, cu alții care să își facă treaba.”

”Nu înțeleg mami, adică puteau să facă să nu ia foc și ei au lăsat să ia foc?”

”Uite, ca să înțelegi, la noi în casă, dacă ar fi un accident și ar lua foc ceva, noi suntem doar 3, așa că, am putea fugi repede și ușor afară de unde am putea chema pompierii. Dacă, însă, am fi 50 de oameni în apartament, și același accident s-ar întâmpla, am fi 50 de oameni încercând sa iasă pe o singură ușă. Unii ar reuși, alții nu. Iar dacă cineva ar vrea să încerce să stingă focul, nu ar prea avea cu ce. De asta există reguli pentru locurile unde se țin petreceri și unde se adună mulți oameni, să aibă mai multe ieșiri, să aibă stingatoare de incendiu, să fie construite din materiale care nu ard și probabil și altele pe care nu le știu eu. Dacă regulile astea sunt respectate, accidentele apar mult mai rar, și chiar dacă se întâmplă, oamenii se pot salva mult mai ușor. Acum înțelegi?”

”Cred că da. Dar mami, de ce nu au respectat oamenii regulile?”

”Nu știu sigur, dar cred că nu au înțeles cât de importante sunt regulile alea și au crezut ca e mai important să ia niște bani decât să le respecte.”

”Aha… Atunci mami, cred ca ar trebui să-i luam pe oamenii ăia și să-i trimitem înapoi la grădiniță și la școală, să învețe ce e de fapt important.”

Așa a înțeles copilul meu esența problemei din spatele tragediei din clubul Colectiv: educația.

Adevărul este că corupția în toate formele ei este parte atât de firească din viața și cultura românească încât nu ne mai oprim să ne gândim că suntem parte din ea, că deși o blamăm și ne dorim să scăpăm de ea, o admirăm tacit, o cultivăm ca pe un bonsai și o dăm mai departe din generație în generație ca pe un bun neprețuit, izvorât din nenumărate experiențe care ne-au învățat cum să ”ne descurcăm”, ”să rezolvăm probleme” sau ”să facem lucrurile să se întâmple”. Cuvinte mari putem putem spune cu toții dar sincer acum, mâna sus cine nu a dat un fel de ”șpagă” în viața lui: un ”banuț” la doctor, o mică atenție la doamna dirigintă sau poate meditații cu profa de mate de la clasă, un ”prieten” care te-a băgat ”în față” să nu pierzi timpul la vreo instituție sau o mică înțelegere cu polițistul pe cale să te sancționeze pentru depășirea vitezei legale. Fac pariu ca-s foarte puține mâini ridicate (dacă e vreuna).

Putem schimba guverne, primari, președinți și parlamentari până ne plictisim că nu se va schimba nimic în felul în care funcționează această țară până nu înțelegem să schimbăm ceva în fiecare dintre noi, în educația pe care o dăm copiilor noștri, în alegerile pe care le facem și în acțiunile noastre. Schimbarea de sistem despre care se vorbește fără oprire prin toate talk show-urile va începe numai atunci când fiecare dintre noi va conștientiza că fiecare măruntă tentativă de a trișa este încă o cărămidă la temelia corupției și o nouă aprobare dată unui sistem care facilitează tragedii.

Conversații memorabile

Aseara Ilinca: ”mami îmi dai gumă?”

”Nu iubita pentru că te-a durut stomăcelul.”

”Și ce dacă?”

”Păi, cum să îți explic eu… când tu mesteci gumă, stomăcelul tău crede că urmează să primească mâncare, si atunci, vin sucurile gastrice în el, ca să digere mâncarea. Numai că, nu vine nici o mâncare, și sucurile alea, îl supără pe stomăcel.”

”Adică stomăcelul se supără pe mine că îl păcălesc?”

”Putem spune și asa :).”

30 de secunde pauză, apoi:

”Auzi mami, dar sucurile alea, stiu că nu e frumos să minți?”

Invatam sa fim o familie mai mare!

DSC_0471

De vreo doua saptamani incoace Ilica a inventat un nou joc cu care ne incepem zilnic activitatea, stiti voi, din cele care ne asigura dimineti linistite :). Ii zice “de-a bebele” dar reuseste sa integerze minunat toate fricile ei legate de aparitia lui Andrei.

Jocul incepe cu ea ghemuindu-se langa mine in pat si impingandu-ma usor cu mainile si picioarele, semn ca e bebe in burtica si e momentul sa iasa afara.

Mereu se ingrijeste sa imi reaminteasca, inainte de a incepe, “mami, trebuie sa vorbesti asa cum vorbesti cu bebelusii”. Marturisesc ca mi-a luat ceva vreme si am avut nevoie sa urmaresc cateva filmulete cu mine si Andrei sa inteleg ce anume vrea. Nu realizam ca am o “voce” diferita atunci cand vorbesc cu el, ca nu ma prostesc si nu pocesc voit cuvinte, dar are dreptate Ilinca, e ceva aparte in tonalitate.

Trebuie sa vorbesc cu doctorul, sa il rog sa ne ajute, dupa care sa o iau in brate, sa o mangai si sa-i urez bun venit in familia noastra cu muulta dragoste.

Apoi mimeaza plansul bebelusului si imi explica ce nevoi are: “acum mie imi era foame”, se aseaza la pieptul meu sa suga… “gata, acum trebuie sa scot aerul, sa imi zici Bravo!, ca noi zicem Pardon!, dar la bebelusi se zice Bravo!”

“Si acum noi mergeam in parc, si eu luasem Oita Iuliei” (in jocul asta ea are o sora mai mare, Iulia, care are 10 ani). “si o strangeam tare in brate si o iubeam. Iar ea se supara si isi voia Oita inapoi”. Aici face ochii mari si e foarte atenta la reactia mea. Urmeaza un dialog imaginar intre mine si Iulia: “da iubire, Ilinca a luat Oita ta. Stiu, stiu ca e jucaria ta preferata si ca o iubesti. Sigur, ramane jucaria ta si se intoarce la tine imediat, o iubeste si Ilinca numai un pic. Uite, noi suntem in parc si ne putem juca altceva cat timp Oita doarme cu Ilinca, ce zici de leapsa?”. Buun e multumita pana aici si e timpul sa o las din brate, sa mimez jocul de leapsa.

“Acum mie imi era din nou foame, da voiam sa mananc tot cu Oita si o strangeam tareeee, ca o iubeam muuult”. Revin langa ea, se cuibareste la san, sta un pic si zice: “acum Iulia voia din nou Oita, dar eu nu ii dadeam drumul.” Iar ochii mari, atentie maxima la mine. Si eu zic: “da Iulia, Oita e inca la Ilinca. Vrei sa o iubesti tu acum pe Oita? Bine.” Iau Oita si o dau Iuliei. Ilinca incepe sa mimeze plansul “eu eram suparata, ca eu voiam sa mananc cu Oita!”.

Mingea inapoi in terenul meu: “iubire, esti cu mama. Hai papa tu aici la mine in brate si lasa Oita sa o iubeasca si Iulia un pic. E jucaria ei preferata, de cand era micuta, asa ca tine si ii e dor de ea. Uite, tine tu in brate pe soricelul asta. El e prietenul tau cel mai bun”. Asta a mers vreo doua zile, dupa care Ilinca a decis “nu ai voie sa imi dai alta jucarie. Trebuie sa impartim Oita!”.

Inghit in sec, si continui :): “da iubire, acum mancam, la mami in brate, fara Oita. Iulia o iubeste acum, apoi o sa o mai iubesti si tu”. Satisfacator pentru moment. Termina de mancat si zice “acum eu voiam Oita si Iulia nu voia sa mi-o dea! Si eu nu voiam sa dorm sau sa stau singura si plangeam, asa ca nu te mai jucai leapsa. Trebuie sa ma tii in brate”.

Pffff… acum ce ma mai fac: “uite Iulia, au venit prietenele tale, Ana si Maria. Nu vrei tu sa te joci cu ele si sa o mai lasi un pic pe Oita Ilincai. Cred ca mai vrea sa o iubeasca un pic. Da, cand te intorci, iti da inapoi Oita. Sta cu noi numai cat te joci tu cu fetele”. Si ii dau inapoi mult disputatul animal.

Am rezolvat povestea cu impartitul (pana cand ii mai vine vreo idee sa complice mai tare problema), trecem la urmatoarea provocare. Dupa acelasi model, creaza tot felul de scenarii in care isi disputa cu Iulia timpul si iubirea mea, atentia bunicilor si a prietenilor veniti in vizita, cadouri primite, spatiul in camera copiilor si tot asa.

E uimitor cate probleme se invart in capsorul ei mic si dragalas si sunt fascinata de cum reuseste ea sa le transpuna in jocuri cu puteri vindecatoare. Uite asa, cu jocuri si povesti, descoperim pas cu pas, cum e sa fim o familie mai mare :).