”Cum a ajuns acolo bebelușul?”

Embed from Getty Images

Știți discuția aia pe care americanii o numesc ”the birds and bees talk”? Mult timp m-am învârtit în jurul ei cu Ilinca, mai ales în perioada în care eram însărcinată cu Andrei. Din principiu am ales să îi spun adevărul mereu, pentru că nu văd cum altfel se poate clădi o relație bazată pe încredere, așa că nu aveam de gând să încep să-i vând gogoși pe unul din cele mai delicate și de interes subiecte posibile.

Aveam totuși mari semne de întrebare despre cum să conduc discuția asta conform cu realitatea, pe înțelesul ei, dar fără să introduc idei și teme greu sau imposibil de digerat  la vârsta ei. Nu mă prea vedeam stând relaxată și povestind cu fiică-mea de 5 ani despre sex.

Era foarte curioasă în legătură cu sarcina, așa că după o scurtă lecție de anatomie, în care i-am ilustrat organele interne și așezarea lor în organism și am clarificat unde anume se dezvoltă bebelușul, ne-am făcut un fel de ritual de urmărire a sarcinii. Îi arătam poze de la ecografii, îi citeam despre stadiul de evoluție al bebelușului pe săptămâni, m-a întrebat despre naștere, alăptare, cordon ombilical, le-am abordat pe toate cu multă deschidere având mereu pregătite explicații și suport vizual cât mai pe înțelesul ei.

Îmi era clar că e numai o chestiune de timp până când va veni și temuta întrebare ”cum a ajuns acolo bebelușul?”, la care nu eram deloc pregătită să răspund. Citisem o grămadă de articole și cărți pe tema asta, cam tot ce îmi picase în mână, de teorie eram plină, dar pur și simplu mă vedeam bâlbâind ceva, roșind și schimbând subiectul fără grație dacă l-ar fi deschis atunci.

Am tot căutat pe net și prin librării ceva care să mă ajute. Simțeam nevoia unui suport vizual potrivit, cu termeni medicali dar nu prea sofisticat să nu înțeleagă, ceva simplu și curgător, clar, dar nu prea detaliat, cuprinzător în sensul de a introduce răspunsul într-un context firesc alături de informații legate de corpul nostru, diferențele dintre bărbați și femei, dezvoltarea fizică și transformările corpului de-a lungul timpului, noțiuni de igienă corporală și așa mai departe. N-a fost ușor, dar am găsit: ”Prima mea carte despre sex și corpul meu”, editura Aquila^93.

carte sex

Cartea reușeste să răspundă pe deplin cerințelor mele. Textul este formulat simplu, ușor de înțeles pentru un copil, iar ilustrațiile sunt foarte bune. Trece prin toate temele importante surprinzând dezvoltarea fizică în contextul celei afectiv-psihologice. Este gândită pentru a fi citită în prealabil de părinți și folosită ulterior ca suport în conversația care va oferi doza de informație potrivită în context.

Cum era de așteptat, Ilinca parcă a simțit că eram pregătită și la nici doua zile după ce am găsit cartea, a venit și întrebarea :). Discuția a curs la fel de firesc și relaxat ca toate celelalte pe care le avusesem anterior legat de sarcină. Ea a roșit un pic, s-a fâstâcit, apoi a rezonat cu relaxarea mea și a trecut mai departe, dorind să afle mai multe despre cum se va transforma corpul ei în adolescență.

Îmi e clar că ne vom folosi mult timp de acum încolo de această carte, ca suport pentru viitoarele discuții pe această temă. O recomand cu drag oricărui părinte își dorește discuții reușite cu copilul lui pe acest subiect sensibil!

Cărți fără prințese

Da știu, m-ați dat dispărută dar, în apararea mea, am fost missing in action, ca sa zic așa, în vârtejul unor schimbări mari pe care le facem în viața noastră. Vă voi povesti despre ele cu siguranță, însă după ce le finalizăm.

Azi am un pic de timp și mâncărici la degete așa că m-am gândit să vă povestesc despre ultimele noastre achiziții de cărti pentru copii. De ceva vreme încoace mă străduiesc să diversific și, sper eu, chiar să schimb în cele din urmă, preferințele Ilincăi în materie de lectură. Nu de alta, dar va spun cu mâna pe inimă, m-am săturat de prințesele Disney până peste cap. Și eu, și Ilica le știm pe de rost, dar, cu toate astea, mă pune să le repet la infinit. Poveștile clasice, românești sau europene, le avem, le-am citit, dar nu o atrag deloc.

Am fost cu ea în librarie, se uită la standurile de cărți, răsfoiește diverse, după care tot cu ceva cu Ariel, Cenușăreasa sau Rapunzel vine la mine :(.

Din întâmplare, într-o zi, pe când încercam să rezolvăm o listă serioasă de cumpărături la supermarket, îmi pică ochii pe Habarnam. Sunt sigură că vă amintiți din copilărie, ”Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi”. Am aruncat-o în coșul de cumpărături fără alte comentarii și, ajunsă acasă am prezentat-o ca pe cea mai tare achiziție, reușind să-i stârnesc curiozitatea. Poveștile sunt potrivit de lungi pentru vârsta ei, interesante și haioase, mai ales când sunt citite pe voci. Ilinca se distrează maxim și învață tot felul de lucruri. ”Cum adică, aerul cald e mai ușor decât cel rece?”, ”chibzuit, adică așa cum noi așteptăm la trecere să se facă verde în timp ce alții trec pe roșu? Noi suntem chibzuite că ne gândim la ce s-ar putea întâmpla, iar ceilalți nu?” și tot felul de alte întrebări și teme de discuție pornesc de la aceste povești. Singurul dezavantaj este că nu e cea mai potrivită carte înainte de culcare, pentru că nu invită la somn ci la noi și noi discuții. Noi am înlocuit joaca de dimineață cu doua capitole din Habarnam, alegere ce pare să îi placă și lui Andrei, care ascultă fascinat și râde cu poftă pe alocuri, chiar dacă, îmi imaginez că nu înlege prea multe.

O altă carte, numai bună pentru momentele când vrea să ne jucăm dar eu trebuie să-l păzesc pe Andrei să nu mănânce papuci sau stechere în timp ce explorează și descoperă toată casa, este ”Ghicitori, proverbe și zicători” a lui Petru Demetru Popescu. Ilinca iubește ghicitorile și cartea devine un bun prilej de joacă, în care eu o provoc cu o ghicitoare, apoi crează ea una pentru mine, și tot așa, măcar jumătate de oră de distracție e asigurată :).

Pentru culcare, am încercat și noi vestita carte a lui Carl Johan Frossen Ehrlin, ”Iepurașul care voia să adoarmă”. Cartea pretinde că e un fel de leac magic împotriva insomniilor. În cazul nostru a funcționat de vreo două ori, după care Ilinca a refuzat să o mai asculte, spunând că o plictisește îngrozitor. Am dat cartea mai departe pentru testare unei prietene iar baiețelul ei ne-a dat același feedback.

Ne place însă să citim legende românești. A fost inspirația lui Liviu să cumpere cartea lui Valentin Tănase, ”Legendele Românilor”. Sunt o serie de povești, inspirate din fapte istorice reale, care crează o imagine vie a vieții, așa cum era ea în secolele trecute. Unele povești sunt greu de explicat/înțeles, de exemplu, de ce a preferat Decebal să moară în loc să fie prins de romani, însă ce o fascinează pe Ilinca este felul în care e prezentată epoca. Cartea e scrisă în așa fel încât Ilica reușeste să își creeze tablouri mentale foarte clare și să se transpună în pielea personajelor. Pune întrebări de genul: nu le era greu să se miște îmbrăcați așa?, oare nu le era prea cald?, cât de înalt era personajul X față de Y?, crezi că le era frică pentru că ceilalți erau așa de mulți?. Și cumva, prinsă de filmul care rulează în mintea ei, reușeste să adoarmă liniștită.

De asemenea, cartea ”Cronicile din Narnia” se dovedește adesea un foarte bun somnifer. Noi avem doar primul volum, deși ele sunt vreo 10. Le-am căutat pe net și le-am comandat acum vreo lună dar nici astăzi nu a venit comanda, așa că o să ne reorientăm spre o clasică librarie. La început era atât de prinsă de acțiune că era nevoie de vreo 3-4 capitole să o adoarmă, dar acum, că am citit deja cartea de vreo 3 ori, unul, maxim două capitole sunt suficiente pentru a încheia seara.

Cam atât din experiențele noastre. Aștept cu interes idei și recomandări din partea voastră.