O carte, o revistă și-o idee

De ceva vreme mă delectez, atunci când apuc (din păcate muult prea rar și scurt), cu o carte interesantă, despre dezvoltarea gândirii creative la copii. E o carte plină de idei frumoase, de jocuri ușor de integrat în viața cotidiană, menite să stimuleze curiozitatea, spritul investigativ dar și gândirea critică la copii.

La un moment dat, autoarea vorbește despre câte oportunități de învățare și de instigare la dezbatere putem fructifica dacă susținem copiii să își formeze obiceiul de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în comunitatea din care fac parte, de a căuta subiecte de actualitate și de a le discuta împreună cu ei, exprimând și argumentând puncte de vedere. Mi-a plăcut ideea, pentru că mi se pare util să știe să își aleagă surse de informare, să înțeleagă cum un eveniment poate fi privit din multe perspective, să le filtreze și să își poată formula un punct de vedere pe care să îl poată susține. Să formezi toate astea pornind de la subiecte cotidiene, pe care copilul le consideră interesante, mi se pare minunat de simplu și frumos.

Ca să fie clar de unde pornim, eu sunt fata aia care stă la o cafea cu prietenele, ele discută despre te miri ce subiect(e) care încing spiritele zilele astea și în mijocul conversației lansează un… auzi, dar cine-i Olivia Steer? ”. Poate tocmai din acest motiv mi-am zis că ar fi tare fain să găsim niște publicații potrivite, pe care să le citim cu o oarecare recurență (săptămânală imi propuneam eu), și eu și fiică-mea. În felul ăsta aș face din educația Ilincăi, pretext să descopăr și eu pe ce lume trăiesc :).

Buun… las eu pe Ilinca într-o dimineață la școală și mă opresc cu Andrei la primul chioșc de ziare:

”Caut o revistă pentru copii, ceva cu știri, reportaje, recomandări de spectacole sau evenimente…”

Se uită vânzătoarea la mine ca la o ciudățenie acum picată de pe Marte: ”nu există așa ceva doamnă!” și se ascunde sub tejghea, continuând să mute ceva de colo colo.

Mda, poate nu am nimerit bine sau momentul a fost de vină. Mai încercăm. Și iau bulevardul la pas, oprindu-mă din chioșc în chioșc. După 3 astfel de opriri, vă zic drept că începusem să simt nevoia să verific în oglindă dacă nu cumva m-am tranformat peste noapte într-un omuleț mic, verde, cu antenuțe, așa că m-am dus acasă.

După ce am făcut verificările de rigoare în oglindă, m-am liniștit și m-am reorientat spre prietenul google, sperând că el va reuși să mă ajute. Nu s-a uitat ciudat la mine, dar nici ce căutam nu a găsit.

Am descoperit totuși o revistă minunată, pe care am comandat-o și am așteptat-o cu mare interes: Fabulafia. Nu am mai găsit decât numerele 3 și 4. Le-am savurat cu mare drag împreună cu Ilinca. Povești frumoase, benzi desenate inspirate, ilustrații superbe, un experiment programat pentru sâmbată și o rețetă de prăjitura magică de încercat cât de curând, cu toate astea am rămas după două după-amiezi de lectură împreună. Așteptăm cu mare interes numărul următor :).

Cât despre ideea de la care am pornit, nu am abandonat-o de tot. Am schimbat sursa de informare cu televizorul. Nu îmi place, pentru că se pierde partea cu cititul, pe care o consideram importantă și pentru că știrile de la TV nu-s făcute pentru copii. Cu toate astea m-am pus pe evaluat comparativ emisiunile de știri de pe diverse canale, să vedem dacă putem alege unul pe care să-l urmărim împreună.

Între timp, orice recomandare, de revistă, emisiune sau orice altă sursă pe care n-am luat-o în calcul până acum, este mai mult decât bine-venită!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s