Mămicie… din culise

Embed from Getty Images

Simt în tălpi nisipul cald și aud valurile cum se sparg la malul mării, e bine și e cald. Mă întind relaxată să mă bucur de căldura soarelui, dar de undeva, din depărtare aud un glas de copil, ”ma-ma-ma-ma…”. Deschid ochii, buimacă, mă uit de jur imprejur și constat că beculețele videofonului clipesc de zor. Mă ridic mecanic și mă îndrept spre camera Andreiului.

Deschid ușa și mă întâmpină doi ochi negri vioi, un zâmbet larg și-un țopăit vesel, ca de jucărie, din cele trase cu cheiță. Îi zâmbesc și-l iau în brațe. Se lipește de mine preț de câteva secunde, apoi se bățoșește și comandă: ”pa-pa-pa-pa”.

”Da iubire, papa, dar mai întâi schimbăm fundulețul!” îi răspund în timp ce pregătesc masa de schimbat.

”Nu, nu, nu, nu” și se răsucește, căutând să se cocoațe pe perete, sau să sară jos, orice numai schimbat să nu fie.

”Unde fugi piticanie? Hai la mama să ne jucăm! Pfiuuuuu, de unde vine mirosul ăsta… de unde să vină oare… de la ursuleț? Saau poate de la elefant?… ba nuuuu… e de la Andrei…”. Scot sunete ciudate și fac fețe amuzante, spre deliciul piticului, până reușesc să rezolv problema scutecului.

Buun, acum papa și trezim Ilinca. Trecem prin maratonul nostru matinal obișnuit, o lăsăm pe Ilinca la școală și o luăm ușor spre casă.

E frig, aerul rece ciupește pielea și eu visez la căldura plăcută din casă, la atingerea pufoasă a pilotei și la o cană mare de cafea aburindă. Visez frumos eu, dar Andrei are alte planuri. El vrea să țopăie pe bulevard, să scarmene frunzele și să adune castane, să se ascundă după copaci făcând ”bau!” și să râdă cu poftă, de fiecare dată când mă vede. Ne jucăm deci, până încep să nu-mi mai simt urechile și vârful nasului de frig.

”Hai acasă micule, ne încălzim și noi un pic și mai ieșim înainte de a o lua pe Ilinca!”

”Nu, nu, nu, nu.” Protestează vehement și fuge legănat în direcția opusă.

Îl prind și negociem intens, adică eu propun, el refuză categoric și tot așa până găsesc oferta potrivită. De data asta mă salvează trenulețul Thomas. Pornim, eu mimând o locomotivă pe șine, ”ciuuu, ciuuuu”, el aplaudând reprezentația.

Ajungem acasă și fuge vesel în căutarea trenulețului. În timp ce pun geaca în cui, îmi învârt privirea prin casă, evaluând situația: toate caserolele, capacele, cârpătoarele, coșurile, bolurile sunt presărate din bucătărie până în sufragerie. Cuburile de construcție, amestecate cu cărticele, șuruburi și unelte de jucărie descriu cărări de colo până colo în toată casa. Chiuveta e plină cu vase, mașina a terminat de spălat, iar în balcon sunt două uscătoare pline cu haine care așteaptă să fie adunate. Carnea s-a dezghețat și trebuie transformată în mâncare de prânz. Mă uit la ceas, e  9.00. într-o oră și jumătate ar trebui să fim gata de plecare, dacă vrem să apucăm măcar o oră de parc, înainte de a o lua pe Ilinca de la școală.

Ar trebui să-ncep cu mâncarea. Da, fac mazăre, că-i gata repede și o mănâncă amândoi cu plăcere, îmi spun în gând, în timp ce Andrei apare victorios cu Thomas în mână. Îl invit în pași de locomotivă în bucătărie. Iau o ceapă pentru mine, îi dau și lui una să-și facă de lucru, și mă apuc de curățat.

Îl lasă pe Thomas și jumulește ceapa. Mută cojile dintr-un bol în altul, apoi decide că pe jos stau mai bine…. sau poate că nu… ia mătura și fărașul, de jucărie, și se apucă de adunat. Clădește frumos pe făraș bolurile unul în altul și se îndreaptă hotărât spre coșul de gunoi. Iau bolurile și le arunc în chiuvetă. Bine că am terminat de curățat și tăiat. Îl iau în brațe și punem împreună mazărea la foc. E timpul pentru spălat vase. Îi pun o gustare și schimb viteza, că s-a făcut deja 9.30.

Mănâncă cu poftă bucățele de roșie cu somon în timp ce-și leagănă piciorușele în ritmul melodiei de la radio. Termin cu vasele, iau poziția chiocel și mă apuc de adunat jucării. E ora 10.00, mâncarea e gata, chiuveta e goală și întreaga casă nu mai e o cursă de obstacole, categoria grea. Aproape că m-aș pupa, dar n-am timp de dulcegării.

Mă întorc în bucătărie, a terminat de mâncat, iar bucățile de roșie care i-au prisosit au aterizat frumos pe gresie. Mda, oricum trebuia să șterg pe jos și aici, ”no time like the present”, cum ar zice englezul, deci scot cârpa și execut. Mă supraveghează de la înalțimea scaunului cum mormăi în timp ce adun de pe jos. Se pare că fac treabă bună, pentru că mă aplaudă vesel. Termin în bucătărie și îl iau victorioasă în brațe.

”Hai să ne ocupăm de haine!” îi spun și se strecoară ca o șopârliță jos, deschizând voios drumul spre mașina de spălat. Îmi arată butoanele și ochii îi lucesc. Mdaa, nu în ordinea asta mă gândeam eu, dar fie ca tine de data asta. Umplem împreună ligheanul și ne mutăm în balcon. Vede hainele pe uscătoare și chiuie de bucurie, topăind iute de pe un picior pe celălalt de ziceai că se pregătește de sprint.

De fapt, de un soi de sprint se pregătea, căci în secunda imediat următoare o zbughește printre hainele întinse și trage la nimereală de tot ce apucă. Cad șosete, maiouri și tot felul de lucrușoare iar uscătorul sub care piticul savurează glorioasa victorie împotriva hainelor uscate se clatină amenințător, antrenând și trotineta din proximitate. Salvez la limită capul micului luptător și improvizez rapid o căpiță de haine în  mijlocul căreia îl mut să-și continue bătălia.

Funcționează… până apuc să întind jumătate de lighean de rufe, dar, cum ce-i prea mult strică, revine în prima linie. Își înfige cu sete mânuțele până la coate în lighean, ia cât apucă și fuge chiuind până în celălalt colț de casă.

Termin de întins și urmăresc poteca de hăinuțe ude până în sufragerie. Andrei trona pe canapea, unde răsturnase bolul cu migdale și stafide iar acum alegea tacticos dintre ele. Mă vede și începe să râdă în hohote: ”Baaaauuuu” face o răsucire demnă de olimpiadă și fuge după fotoliu.

Punem de-un Cucu-Bau scurt, cât eu adun dezastrul de pe canapea.

E timpul pentru parc. Mai trebuie doar să-l îmbrac: ”Andrei, mergem în parc? Haide la mami să te îmbrac!”.

Iese fericit de după canapea, se duce la ușa și începe să bată vesel în ea: ”Pa pa pa pa!”.

”Da, parc, dar trebuie să ne îmbrăcăm!”

”Nu, nu, nu, nu!” fuge și se ascunde în pătuț.

Îl urmăresc, negociem, mai în cuvinte, mai în onomatopee… până la urmă îl conving și colaborează.

O oră și jumătate mai târziu, ne întoarcem, în formulă de trei, înfometați și obosiți. Până să mă descalț eu, Andrei e deja agățat de ușa frigiderului, vociferând ”pa-pa-pa-pa!”.

”Mâncăm imediat. Toată lumea la spălat pe mâini mai întâi!” Îl iau pe sus, constat că trebuie schimbat, deci fac un mic ocol, bine condimentat cu ”nu, nu, nu-uri” și  încercări de evadare, contracarate cu pupici, strâmbături și ”cucu-bau-uri”.

Ajungem și la masă. Se-nfige cu poftă în bolul de mazăre, când cu mâna, când cu furculița, când nimerind gura, când gresia, spre marele amuzament al Ilincăi. Îi place sosul și vrea să-l soarbă direct de la sursă. Zâmbesc satisfăcută că de data asta n-am uitat să-i pun mâncarea în bolul cu ventuză. Rămâne o clipă nedumerit, dar cu o iuțeală ce-ar face gelos orice mare strateg al lumii, găsește soluția, se apleacă și își afundă toată fața în mâncare, lingând ca un cățel lacom din ea.

Îmi pun mâinile-n cap și mă pufnește râsul. El scoate nasul din bol și, probabil amuzat de imaginea din fața lui, decide să mă imite, asigurând astfel sosului acoperire 100%.

”La duș cu tine purceluș!” îi zic și-l iau pe sus, încercând să limitez cât mai mult suprafața de contact.  Îndepărtez cu greu toate urmele de mazăre, mai fac o repriză de cucu-bau cu prosopul care asigură îmbrăcatul și anunț ora de somn: ”acum facem nani!”

”Ta-ti, ta-ti, ta-ti!”

”Nuuu, iubire, nu tati, nani, facem acum. Tati, diseară!”

”Ta-ti, ta-ti, ta-ti, ta-ti….. ta-ti, ta-ti… ” vreo 15-20 de minute așa, în timp ce eu fredonez un cântecel de leagăn până adoarme.

Ies din cameră, pâș-pâș spre bucătăria despre care știam că arată ca după război, dar în drum mă oprește Ilinca, cu ochii  mari și glas rugător: ”Mamiii, ne jucăăăm?”

”Ce vrei să ne jucăm?”

”De-a școala!”

”Bine. Pregătește tu jocul până adun eu din bucătărie!”

Spăl vase, scaune, masă, gresie, iau două guri de cafea rece și mă mut în sufragerie. Masa e plină de cărți, caiete, foi, creioane, foarfecă, lipici și altele asemenea. Ilinca mă întâmpină zâmbind și mă pune la treabă, azi facem geografie și am de decupat continentele, de reconstituit harta lumii și de învățat câteva tipuri de roci.

În toiul jocului se-aude glasul micului strigând după mine. E 15.30. A dormit bine și e ca iepurașul Duracell, pregătit de o nouă rundă de distracție :).

Ce vreau să spun e ca data viitoare când vine cineva senin la mine și îmi explică despre viața mea boemă și relaxată, cu program flexibil și timp să fac de toate, îl invit să imi ia locul așa, cât o zi scurtă de lucru, fără ”overtime” :).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s