Dimineți muuult, mult prea scurte!

894262810_50fa389e05_m

Îmi amintesc vag zilele când reușeam să mă trezesc înaintea copiilor, să fac cafea și să o savurez în tihnă, să pregătesc micul dejun, să-i trezesc ușurel, cu joc și voie bună. Cândva, de mult, îmi ieșeau dimineți cu chicoteli și râsete. Școala asta, bat-o vina, începe la 8.00 adică la 7.30 trebuie să fim ieșiti din casă. Ce joc, ce râsete, de unde atâta energie pozitivă când piciului îi ies măsele și are treabă multă noaptea, apoi la 5.00 – 5.30 e drepți si vrea mâncare, după care ar mai dormi, dar însoțit și n-are cine să-l însoțească, pentru că mami are de pregătit pachețelul și de trezit Ilinca. Așa că nu mai doarme și își face de lucru împrăștiind prin casă, jucării, creioane, peturi, caserole, cărți, haine și în general orice găsește prin dulapuri.

Nu vă imaginați că mi-am luat fluier sau că dau trezirea în pas alergător, așa ca la armată, dar oricât m-aș strădui, mai mult de doi – trei pupici și o îmbrățișare, printre 2 salturi întru salvarea degetelor băgăcioase ale Andreiului și o investigație scurtă, în ce cameră a fugit, pe ce s-a cocoțat sau ce riscă să dărâme peste el, chiar nu mai reușesc, în ciuda faptului că seara la ora 9.00 nu mai e picior de copil treaz în casă, hainuțele pentru a doua zi sunt pregătite și continutul pachețelului ales.

Nici o idee de organizare nu mă ajută să evit ora și jumătate de haos ce precede în fiecare dimineață plecarea spre școală. Nu-i de mirare că, la finalul ei, despărțirea e grea, se lasă cu îmbrățișări agățate, cu asigurări și reasigurări din seria ”dar vii să mă iei, nu?”, ”dar la ce oră ajungi?”, ”sigur ești aici la fără un sfert?”, cu priviri triste și lacrimi cu greu înghițite, cenzurate de context.

M-am tot întrebat ce pot face să readuc zâmbetele și starea de bine la început de zi, unde și cum pot strecura o picătură de conectare, în ciuda agitației forțate și istovitoare. Optimizarea programului de seara nu a însemnat mare lucru, timpul scurt, oboseala mea versus verva celui mic își spun cuvântul fără drept de replică până la plecarea din casă, mai rămânea… drumul.

O da… drumul era răspunsul pe care îl căutam.

Știți momentul ăla, după ce ai transpirat șase rânduri de ape numai ca să reușești să ieși pe ușă la timp și evaluezi: copiii sunt îmbrăcați, încălțați, pieptănați corespunzător, ai luat ghiozdan, pachețel,  apă, șervețele, biberon cu apă, ai stins aragazul și becurile în casă, ușa e încuiată, cheile în geantă. Arunci o privire și la tine… da porți altceva decât pijamale, în picioare n-ai papucii de casă și-ai reușit să-ți dai și cu peria prin păr J. Perfect! Ieși afară, inspiri adânc aerul rece și pentru câteva secunde savurezi victoria: am reușit și de data asta!

Energia frumoasă a acelui moment este pentru mine punctul de pornire. Atunci simt că pot să fiu prezentă în relație cu Ilinca, să-i dau acele câteva minute de atenție care fac diferența.

Am împărtășit cu ea momentul: ”Uau Ilinca, am reușit să plecăm la timp? Ne-a fost greu dar am învins! Ce echipă bună suntem! Bate palma!”

A amuzat-o entuziasmul meu ”serios, tu chiar te bucuri dintr-atât?”

Cred că zâmbetul meu întins pe toată fața a convins-o și s-a bucurat cu mine. I-am spus apoi că până la școală avem 15 minute de plimbare. Andrei, fie în cărucior, fie în marsupiu, e liniștit pentru că-i place să observe mașinile, pietonii, peisajul, iar în timpul ăsta noi  ne putem juca sau putem povesti despre ce vrea ea. Vreo 30 de secunde ce concentrare au fost suficiente: ”jucăm Fazan! … ba nu ”Am văzut cu ochii mei! sau… știu, facem povești, eu zic un cuvânt, tu faci o propoziție pornind de la cuvântul ăla, apoi eu zic în continuare și tot așa!”

Așa a ajuns drumul spre școală noul nostru moment de joacă matinală. L-a primit cu bucurie, ca pe un cadou găsit sub brad în dimineața de Crăciun și-l folosește din plin, cu entuziasm.

Uneori merge cu trotineta, atunci eu trebuie să fiu 2 in 1, mami și Troti, să strig ”Iuhuu!” când prinde viteză  și ”Auch!” când o lovește de borduri în timp ce în calitate de mami particip la orice joc alege pentru dimineața în curs.  Alteori ne plimbăm liniștit, mână în mână, admirând norii și formele lor ciudate, povestind despre visele nopții trecute sau construind povești cu albine care înțeapă cocoși sau iepuri porniți la vânătoare de lei.

Știu că o ajută, se vede în privirea ei, în viteza cu care se dă jos din pat când o trezesc, în nasturii și șireturile care se leagă fără ajutor, în pupicul și îmbrățișarea însoțite de zâmbet de la despărțire.

Voi cum faceți fața dimineților muuult, mult prea scurte?
Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/60506910@N00/894262810/in/pool-1870236@N25#

2 thoughts on “Dimineți muuult, mult prea scurte!

  • neata fetele cochetele…sau nu ..:) azi dimineata am avut razboi cu hainele…nu si nu ne imbracam, al meu copil de 2a4l a fost inamicul no.1, de fapt in opinia lui EU am fost, nu a mai mers cu lugu-lugu, cu hai sa sarim in balti ca a plouat, ca il vedem pe nea politistu’ cum ne face cu mana, cu NIMIC! epuizasem tot ce pana azi mergea… si dupa 20 minute de lupte(eu imbrac, el dezbraca), dupa “ma agit degeaba ca oricum nu vrea” l-am convins cu una din masinute care ramase in masina afara ar fi inghetat peste noapte..sa vedem daca ii trebuie o paturica…si asa am iesit din casa…nu inainte sa luam si tablita de scris ca sa mai plimbam ceva cu masina si azi 🙂

    Like

    • O da! Imi amintesc cum era intre 2 si cam 4 ani cand imbracatul era un adevarat sport extrem. Deocamdata nu am ajuns acolo cu Andrei, sigur nu ne vom plictisi :).

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s