Înger, Îngerașul meu…

”Mami mă ajuți să zic Îngerașul?” mă întreabă Ilinca astăzi înainte de a începe povestea de noapte bună.

”Te ajut dacă vrei, dar cum de vrei tu să spui Îngerașul?”

”Păi, domnul preot la ora de religie ne-a spus că trebuie să spunem în fiecare seară că altfel nu ne ajută Dumnezeu!”

”Și cu ce vrei tu să te ajute Dumnezeu?”

”Nu știu, dar nu vreau să mă pedepsească, vreau să fac cum trebuie.”

”De ce crezi tu că te-ar pedepsi Dumnezeu, draga mea?”

”Mamii, dacă nu spun corect se supără!”

”Dar cum crezi tu că e Dumnezeu?”

”Păi… așa ca un stăpân!”

”Și cum e un stăpân?”

”Păi, el a creat totul, oamenii, natura, animalele… totul. Și atunci e stăpânul lor. Adică așa ca un părinte.”

”Și dacă nu spui ceva corect un părinte te pedepsește?”

”Păi un părinte așa ca tine nu, dar poate Dumnezeu se supără. Eu vreau să spun corect, să fiu sigură.”

”Știi, eu cred că poți vorbi liber cu un părinte, să-i spui așa, ce gândești, ce îți dorești, nu cred că e un mod corect sau greșit de a face asta. Eu mă bucur când povestești cu mine oricum alegi să o faci.”

”Offf mami, tu nu înțelegi că domnul părinte a zis că trebuie să facem așa?!”

”Ba da, înțeleg, dar tot mă întreb de ce trebuie și de ce așa?”

”Nu știu, o să-l întreb, dar până atunci, mă ajuți să spun corect?”

Se apucă de spus poezia și se încurcă spre final ”și-n tot locul mă-nsoțește, si….” Se uita la mine cu ochi întrebători.

Îi zâmbesc și o întreb, ”deci vrei să fie mereu cu tine și ce altceva îți mai dorești de la El?”

Stă, se gândește ”nu știu, spune-mi cum e mai departe.”

Îi spun și e mulțumită, putem trece mai departe la poveste.

Așa a decurs prima noastră discuție despre ora de religie. Ca să înțelegeți contextul, noi am ales să credem și să ne rugăm fiecare în felul lui fără a merge regulat la biserică, fără icoane, mers la spovedit, împărtășit și alte ritualuri, excepție nunți, botezuri, înmormântări. Așa am considerat că e potrivit pentru noi, fiecare familie cu alegerile și obiceiurile ei.

Educația religioasă a Ilincăi am început-o citind istorie. Am povestit, la nivelul ei, despre egipteni, zeii, faraonii și credințele lor, despre greci și legendele Olimpului, despre evrei, primul popor care a crezut într-un singur Dumnezeu. Povestea lui Iisus (nașterea) am abordat-o când a venit de la grădiniță cu o versiune ambiguă din care nu înțelesese nimic. La Paște, am avut o încercare să clarificăm Învierea, dar s-a declarat amețită și cerut să o lăsăm așa pentru moment. Am lăsat-o.

Când a vrut să afle despre moarte și ce se întâmplă după i-am spus că nimeni nu știe sigur, dar fiecare om are o credință legată de asta. Unii cred că sufletul se duce în Rai sau în Iad, în funcție de ce a făcut în viața asta, alții cred că se naște din nou, ca om, animal sau plantă, dar sunt și oameni care cred că nu se întâmplă nimic, că moartea e un final. M-a întrebat ce cred eu și i-am spus, după care i-am spus că ea e liberă să creadă oricum vrea ea. Atunci a ales să creadă că sufletul bunicului a devenit o floare, pentru că el iubea mult florile. A fost perfect așa.

Îi place să intre uneori în biserică, să cumpere două lumânări pe care să le aprindă. Din slujbele la care a fost (nunți, botezuri și anul trecut la Înviere) nu a înțeles niciodată nimic. Nu a întrebat, am încercat să-i povestesc dar nu a interesat-o, și am lăsat-o așa.

Nu am vrut niciodată să îi impun eu în ce să creadă și cu siguranță nu am vrut să o cresc cu FRICĂ de Dumnezeu. Sunt departe de a fi un expert în domeniu, dar cred că toate religiile lumii vorbesc despre iubire, iar în mintea și sufletul meu iubirea nu merge cu răzbunare, pedeapsă și frică. Iubirea vine împreună cu înțelegere, empatie, altruism, respect, susținere. Vreau să aleagă să facă sau să nu facă ceva pentru că așa simte, pentru că înțelege să se poarte cu ceilalți așa cum vrea ca ei să se poarte cu ea, nu pentru că-i e teamă că o va lovi năpasta pentru că Dumnezeu s-a supărat pe ea.

”Crede și nu cerceta” mi se pare calea sigură spre o noapte a minții pe care nu mi-o doresc pentru copilul meu. Sunt conștientă că orice credință este un adevăr subiectiv ce nu poate fi demonstrat, dar de aici până la face cum zice X (orice autoritate ar fi acest X) numai pentru că așa zice el mi se pare o cale tare lungă.

Când mi s-a cerut să semnez acordul pentru participarea la orele de religie m-am gândit și răzgândit de două ori. Am ales până la urmă să-l semnez, pe de o parte pentru că perspectiva de a o lăsa să stea singură sau cu alți 1,2,3 copii într-o sală în timp ce colegii ei participă la o activitate oricare ar fi ea nu cred că ar fi bucurat-o, pe de altă parte pentru că am sperat că pe baza a ceea ce va afla acolo vom putea construi noi discuții în linie cu cele pe care le-am avut până acum.

Nu m-am așteptat să primească directive clare despre ora și conținutul discuțiilor ei cu Dumnezeu, însoțite de amenințarea pedepsei divine dacă nu respectă întocmai ceea ce i s-a spus. E în regulă, ne vom descurca și cu asta, dar tot nu voi înțelege vreodată de ce se face dogmă religioasă în școală. Care e scopul ei? Înțeleg educație civică, să înțeleagă copilul care-s valorile societății în care trăiește, ce norme are de respectat, la ce servesc ele, înțeleg istoria religiilor, să descopere că oamenii au fost mereu preocupați de teme precum geneza sau moartea, să vadă că au răspuns diferit de-a lungul timpului, că au legat mereu aceste credințe de valori, să vadă implicațiile acestor credințe în viața oamenilor și în istoria lumii… dar dogma? Am mai spus-o și o s-o mai spun, credința e ceva mult prea personal și intim ca să poată fi transformată în materie școlară. E ceva ce începe acasă, în familie și se dezvoltă în alte contexte, pe care omul le alege atunci când simte el că are nevoie de răspunsuri la temele astea mari și grele, nu la școală, de la 9-10, între ora de sport și cea de matematică.

Așa cred eu, voi ce părere aveți despre ora de religie din școală?

 

 

12 thoughts on “Înger, Îngerașul meu…

  • Bună draga mea,
    Noi am ales sa nu o inscriem pe Ana la ora de religie ( asa cum este ea acum). Daca era altfel structurată, alegeau sa le vorbesca despre istoria religiilor pe înțelesul lor, da, am fi fost de acord cu ea. La Ana in clasa mai sunt 4 copii care stau si colorează intr o altă sală. Ana a participat la prima ora de religie si a fost încântată. Au discutat despre fapte bune si fapte rele, i a învățat o rugăciune. Nu stiu pe viitor cum ar fi decurs ora….din păcate am auzit tot felul de povestioare, nu tocmai plăcute (cred ca adevărul este pe undeva pe la mijloc). Ana la ora nu are un preot, ci o tipă tinerică.

    Like

  • Baietelul meu e clasa pregatitoare si desi am specificat cand am completat fisa de inscriere ca apartine altui cult nu s-a tinut cont de asta.mai sunt inca doi copilasi in aceeasi situatie.pt ca nu li se asigura profesor si pt ca ei oricum fac “religie” duminica la biserica am decis sa nu participe la ore.parca in mod special au pus ora de religie de la ora 9 si saptamana aceasta au colorat dar de saptamana viitoare doamna invatatoare ne-a spus ca ei pot veni doar de la 10.asa ca am castigat 2 ore de somn.

    Like

  • Copilul meu are 6 ani si un pic si abia am inceput pregatitoarea. Eu am ales sa nu faca religia, deoarece la scoala se duce sa invete despre limba romana, matematica, geografie, istorie etc., nu despre religie, pe care nu o vad ca o materie. E drept ca sta singurica in spate clasei si coloreaza (e singura care nu face religie), dar nu cred ca o sa o dea peste cap o ora pe saptamana in care sta linistita si coloreaza.

    Like

  • Dogma religioasa se face pentru ca asta e optiunea profesorului… e calea cea mai scurta… din clasele primare nu-mi amintesc prea multe d ela religie, familia mea, la fel ca si a ta mergand la biserica doar la sarbatorile mari. Insa imi amintesc cu drag de orele de religie din gimnaziu si liceu, unde vorbeam fosrte multe chestii si ne bucuram pentru tocami pt ca puteam sa vorbim liber, lucru care nu se intampla la alte ore. Religia era un fel de ora de dirigentie…

    Like

  • Cred că relatia cu Dumnezeu este personală si nu este nevoie de ritualuri speciale pentru a ne ruga,îi spunem lui Dumnezeu ceea ce simțim, uneori ne descarcam înaintea Lui si El ne dă pacea sufletească de care avem nevoie fara să ne condamne.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s