Prima zi… dubla 2

Prima zi a Ilincai in noua clasă. E 7.45 și pășim mână în mână pe poarta școlii. Ilinca cu teamă, mai ceva ca-n prima zi de școală, eu preocupată să-mi fac o listă mentală cu întrebări pentru doamna, Andrei în marsupiu, încă somnorind lipit de mine.

Ajungem la ușa clasei. Multe băncuțe goale deocamdată, câtiva copii la momentul despărțirii de părinți sau căutându-și locul. Doamna ne întâmpină cu un zâmbet. Se apleacă la nivelul Ilincăi și îi întinde mâna. Ilinca trage aer adânc în piept, se îndreaptă luând o poziție aproape solemnă, strânge mâna doamnei și se prezintă: ”Eu sunt Ilinca Pivariu, mă bucur să vă cunosc!”

”Și eu mă bucur să te cunosc Ilinca. Bine ai venit! Te rog să iți alegi un loc în clasă.”

Ilinca scrutează sala, un pic dezorientată, insistând cu privirea în partea din fața a clasei. Doamna îi urmărește privirea și o ajută: ”uite, în prima bancă este M, vă cunoașteți?”

”Da.”

”Ai vrea să stai cu M în bancă? E liber locul acela.”

”Da, mulțumesc.” Raspunde Ilinca și se întoarce spre mine chemându-mă.

O ajut să se instaleze, ne pupăm și ne îmbrățișăm în câteva rânduri bune, până i se ”întoarce curajul”. Mă îndrept spre ieșire, căutând un moment în care să vorbesc cu doamna. Îmi tot repet în minte, să nu uit ceva: rechizite, caiete speciale, orar, adeverință pentru sport…

Doamna îmi vine în întâmpinare, îmi dă un fluturaș, acolo voi găsi toate informațiile de care am nevoie acum, săptămâna viitoare avem ședință să discutăm pe îndelete. Îi mulțumesc, ea îmi zâmbește și trece mai departe la un alt părinte.

Eram mulți părinți, unii grăbiți, alții cu întrebări o mie, mulți copii, ghiozdane, umbrele, hăinuțe care nu își găseau locul, voci care se acopereau una pe alta, plânsete… doamna le lua pe fiecare în parte, cu calm, trecând cu ușurință de la copil la adult, de la gestionare de emoții la probleme administrative, lămurind scurt, clar și ferm, arătând empatie și blândețe acolo unde era cazul. O priveam fascinată și mă întrebam cum reușește. Mă gândeam că pe mine m-a obosit dimineața mea haotică, cu doar 2 copii și ținta de a ajunge la timp la școală.

Ajunsă acasă m-am apucat de lecturat fluturașul. Da, raspundea la toate întrebările mele, dar, pe lângă asta, îmi spunea și câteva lucruri pe care doamna consideră că e important să le facem acasă pentru a susține activitiatea din școală și mă invita să comunicăm pentru a stabili un parteneriat cu scopul educării eficiente a copilului meu. Citeam și simțeam cum reînvie în mine speranța că pot avea încredere că învățătoarea cu care îmi las copilul în fiecare zi e un om care poate și își dorește să o ajute să se dezvolte. Că e un om de la care copilul meu poate învăța multe prin puterea exemplului. Îmi doresc din suflet să nu mă înșel.

Dincolo de asta, mă roade întrebarea: cum poate cineva să pună semnul egal între cele două doamne pe care le-am întâlnit noi în acest început de an școlar? Sincer vă spun nu știu prea multe despre cum se face selecția în sistemul de învățământ, dacă și cum se face managementul performanței, dar tind să cred că undeva pe parcurs calitatea actului educational livrat devine irelevantă. Am tot văzut de-a lungul timpului discuții despre reforma în educație, despre programe și curriculum, procente de creștere a salariilor profesorilor, examene de titularizare cu rezultate dezastruoase, dar nu îmi amintesc să fi auzit vreodată o dezbatere despre parcursul de cariera al cadrelor didactice, despre cum se măsoară performanța procesului educațional și cum poate fi recunoscută și recompensată.

Trecerea asta de la grădiniță la școală e mai complicată pentru mine decât pentru copil, pentru că descopăr o parte de lume pe care mi-e tare greu s-o înțeleg. Probabil și viața asta corporatistă, în care performanța ta este judecată mereu prin prisma satisfacției clientului, în care calitatea pe care o livrezi este singurul mod de a-ți asigura nu doar salariul sau bonusul dar și siguranța locului de muncă și progresul în carieră, mi-a deformat modul privi lucrurile. M-am obișnuit ca atunci când apare o problemă să văd colaborare și implicare pentru rezolvarea ei, rapid și în interesul clientului.

În urma articolului trecut am primit multe reacții și comentarii. Din ele am înțeles că în povestea asta cu educația exista mai multe tabere, care se poziționează cumva în defensivă una față de cealaltă. Nu intenționez să devin avocatul niciuneia dintre parți, sunt sigură că fiecare are dreptatea ei până la un punct. Poate sunt naivă, perfect posibil și asta, dar îmi doresc și sper în acel parteneriat despre care vorbea fluturașul doamnei noastre, pentru copilul meu și pentru toții copiii din țara asta. Îmi doresc să înțeleg ce își propune școala să sădească în copilul meu, să lucrez împreună cu învățătoarea ei pentru a forma deprinderi și compentențe, pentru a insufla valori, pentru a stârni curiozitate și a stimula creativitate. Îmi doresc comunicare și colaborare pentru că cred cu tărie că orice bătălie sau război care se dă între părinți, profesori, directori, inspectori, miniștri și orice alte tabere pe care am omis să le enumăr aici, indifierent cine câștigă la un moment dat, va fi păguboasă pentru copiii noștri sau, cel puțin, pentru o parte dintre ei.

Vreau să cred că se poate și mi-aș dori să descopăr povești de succes din care să învăț cum se poate. Dacă tu, dragă cititor ai trăit o astfel de experiență și simți că ne poate inspira, te invit să ne-o împărtășești, și îți mulțumesc pentru asta.

 

 

2 thoughts on “Prima zi… dubla 2

  • Cu tot respectul, va doriti prea multe de la sistemul romanesc de educatie, as putea spune, imposibilul, in momentul actual. Rasfoiti auxiliarele pe care le platiti. Atat va invata copilul dumneavoastra. Nu stiu cate deprinderi, competente si valori gasiti acolo. Copilul dumneavostra trebuie sa acumuleze maculatura multa cu exercitii, nu mai este timp pentru deprinderi, competente si valori. Potrivit sistemului, acestea sunt in sarcina dumneavoastra. Succes!

    Like

    • De acord, copilul meu, principii si valori in terenul meu, dar iertat sa imi fie, nu pot sa cred ca un grup de oameni care petrece 4 ore pe zi, 5 zile pe saptamana impreuna, Dumnezeu stie cate saptamani pe an, nu isi formeaza o cultura. Clasa poate deveni o echipa sau un teren de lupte, poate fi important sa fi infiecare zi mai bun decat ai fost ieri, sau poate fi important sa arati in poza mai bine decat colegul, indiferent cum realizezi asta, poti invata ca e bine si util sa pui intrebari sau poti fi educat in spiritul crede (sau nu, treaba ta), memoreaza si nu cerceta… sunt multe lucruri care se invata in scoala, cuprinse sau nu in programa si in manual, iar, cel putin in scoala primara, invatatoarea are un rol esential in povestea asta.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s