Copiii între real și virtual

DSC_0852

”Eu sunt zâna naturii și am puterea naturii. Am o rochie verde, frumoasă, părul lung și pot face vânt, ploaie, soare…”

”Eu sunt robot si am puterea să omor toți gândacii. Sunt cel mai tare pentru că sunt la nivelul de lavă și pot distruge tot.”

”Bine, bine, hai să ne prefacem că suntem super-eroi și salvăm pe cineva!”

”Nu, eu mă joc numai Crusher, e jocul meu preferat de pe tabletă. Altceva nu mă joc!”

E un fragment de conversație pe care l-am prins între fiică-mea și un băiețel, la locul de joacă, în timp ce îl urmăream pe Andrei care se ascundea pe sub tobogane să guste pietricele. Nu știu dacă am reținut corect numele jocului, oricum e foarte puțin important, dar încercarea lor eșuată de a porni un joc împreună m-a dus cu gândul la o temă care îmi trezește mari îndoieli: tehnologia pentru copii.

Mereu m-am întrebat care e punctul de echilibru, în care lași copilul să fie conectat cu lumea în care trăiește, asta în care dă la tot pasul de laptop, tabletă, smart phone, e-book și tot felul de alte gadgeturi, dar în același timp îl ajuți să păstreze conectarea cu natura, să descopere frumosul din relaționarea autentică cu oamenii, plăcerea de a practica sporturi sau de a se plimba pur și simplu.

Știu, nu zice nimeni că expurerea la tehnologie le exclude pe toate celelalte, asta e doar convingerea mea. Am observat de-a lungul timpului cum realitatea virtuală, în oricare din formele ei, funcționează ca un drog. E plăcută, relaxantă, ușoară, te deconectează puțin câte puțin, estompează emoții și gânduri, amorțește simțurile, maschează sau ascunde defecte… click, click și totul e așa cum îți dorești.

Paradoxal însă, tot tehnologia ne aduce mai aproape de oameni și de informație. Ne ușurează mult viața și poate avea multe valențe educative.

Mi-am pus adesea întrebări despre, câtă expunere la tenhologie este potrivită pentru copiii mei și mai ales cum să-i ajut să învețe să o folosească sănătos, cu moderație și pentru dezvoltarea lor.

M-am gândit să pun limite de timp, de genul o jumătate de oră de tabletă pe zi, dar nu mi s-au părut potrivite, pentru că ar fi fost arbitrare și nu aș fi avut un răspuns credibil la întrebarea de ce nu o oră sau două și cred că am fi ajuns la negocieri interminabile, certuri și frustrări complet neproductive.

Am decis să nu îi îngrădim accesul la tehnologie ci mai degrabă să o ajutăm să o descopere împreună cu noi, controlând astfel conținutul. Am lăsat-o să se joace pe telefon sau tabletă: puzzle, potriviri de imagini, găsește diferențele, desenat și pictat, îmbrăcat prințese, decorat prăjituri, pixwords și, mai nou, îngrijit pisicuțe. Când mi s-a părut că stă prea mult cu ochii în tehnologie am provocat-o la joacă adevărată, dând cu o pernă după ea, prefăcându-mă că-s trotineta și strig după ea să mă scoată și pe mine la o plimbare că am înțepenit de tot sau provocând hohote de râs în camera vecină.

Până acum a funcționat, nu a ales niciodată tableta în detrimentul unui joc adevărat, nici jocuri violente, cu lupte, roboți, gândaci sau mai știu eu ce alte bazaconii nu i-au trezit interesul. Mă întreb totuși, cu oarecare strângere de inimă, dacă nu va veni cândva și un astfel de moment și, mai ales, cum aș aborda o astfel de situație?

Voi ce experiențe aveți pe tema asta?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s