”O scurta istorie a lumii”

Ilincăi îi place de o vreme încoace să se joace de-a cititul cu Chiți, noul ei pluș favorit. Uneori îi citește cu adevărat din cărticelele lui Andrei, despre anotimpuri, animale sau din cărțile ei cu prințese, cele scrise cu caractere mari și puțin text pe pagină. Alteori doar se preface, ia câte o carte de-a mea și inventează tot felul de povești despre cum erau oamenii în trecut. Și-a propus, se pare, să-l învețe istorie pe micul ei companion.

Cum tema asta se repetă frecvent în jocurile și întrebările ei, mi-am propus de ceva timp să îmbunătățesc colecția ei de cărți istorice, doar că, ocupată fiind cu diverse, n-am apucat de mult să fac o vizită așa cum se cuvine într-o librărie. Știu, o să ziceți că se pot comanda cărți și pe net, vin acasa, simplu și eficient. Da, aveți dreptate, dar pentru mine cumpăratul de cărți e un moment special, care trebuie trăit într-un anumit fel, în tihnă, printre multe și multe cărți, în mirosul ăla de tipar proaspăt, simțind hârtia între degete…răsfoind :).

Buun, n-am mai fost de mult, dar azi am ajus. Am petrecut mai bine de o oră în atmosfera faină din Cărturești, un adevărat record, căci eram cu Andrei. Vă puteți imagina cum piticul meu, care e ca argintul viu și face cu mine adevărate antrenamente de sprint cu schimbare de direcție și ruperi de ritm când ieșim în parc, a stat în librărie, printre cărți, explorând liniștit mai bine de o oră?! Și nu, nu a rupt nici o filă, nu a îndoit nici o copertă, a făcut doar vreo doua movilțe de cărți pe care le-a mutat de colo colo, pe care le-am pus eu la loc la final.

Cum am avut timp să caut pe îndelete, am reușit și eu să compilez un teanc frumușel, doar că pe ăsta l-am luat cu noi acasă.

Ce am găsit interesant pe tema cu care am plecat inițial la drum este cartea lui Ernst H. Gombrich, ”O scurtă istorie a lumii”. E o carte grosuță, care, la prima vedere s-ar adresa unor copii mai mari, dar mi-a -plăcut pentru că e scrisă într-un limbaj ușor și pe înțelesul copiilor. Capitolele sunt scurte, 7-10 pagini, numai bune să fie citite unul pe sesiune, fără să plictisească.

DSC_0315

Autorul vorbește copilului la persoana a doua, simplu și clar, făcând comparații și asocieri excelente pentru a-l ajuta să se transpună în perioada de care vorbește. Începe cu povestea lui „a fost odată” și trece ușor prin toate momentele esențiale ale istoriei universale, spunând povești adevărate, așa, ca un bunic care împărtășește cu drag nepoților din experiența și înțelepciunea sa.

Am citit singură cu mare plăcere primele capitole și vă spun cinstit, deabia aștept să le citesc pe toate, împreună cu Ilinca. Diseară începem această călătorie frumoasă prin istoria lumii… asta dacă nu preferă o altă carte din punguța surpriză care o așteaptă cuminte pe pat, lângă Chiți.

Despre celelalte achiziții promit să vă povestesc pe măsură ce le descoperim și noi mai în detaliu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s