Vreau să fii cu mine mami!

DSC01048

Suntem în săptămâna 3 post mutare, post tentativa de întors la job, saptămâna 2 post botez și prima în care suntem acasa, doar noi, în tihnă și în vacanță. Mă uit cu drag la picii mei cum își găsesc încet, încet locul și ritmul în noua casă. Lui Andrei pare să-i fie mai ușor decât Ilincăi.

Îmi amintesc cum a intrat zâmbind curios pentru prima dată în casă. A stat câteva secunde cercetând locul din priviri și a pornit glonț spre camera lui. Ceva îi spunea că acolo este locul lui. Nu are încă mobilă, dar pe el asta chiar nu îl interesează, și-a revăzut cu un strigăt de bucurie jucăriile, și le-a împrăștiat cu entuziasm prin toată camera. În câteva minute totul era redecorat iar el ma privea zâmbind cu toată fața, parcă spunându-mi ”vezi mami, așa se aranjează o cameră de copil, te rog ține minte!”

Și-a luat apoi pozitia de cățel explorator și a pornit spre camera Ilincăi, hotărât să îmi dea următoarea lecție de decorațiuni interioare :). Restul casei nu l-a prea interesat, și-a petrecut înteaga dupămasă între jucării, făcând ciocan din orice și amuzându-se cu atât mai copios cu cât sunetele erau mai puternice. Ne căuta privirile, chiuia vesel și continua să analizeze sunetele, care-i mai tare, mai melodios, mai interesant care merge mai bine cu ”înga”, ”buuu”, ”paaa”, ”boo”. A fost prima noapte în care a dormit întins, vreo 10 ore, somn dulce și odihnitor, judecând după zâmbetul poznaș, privirile vesele și gânguritul melodios cu care ne-a dat trezirea de dimineață.

Așa a fost în fiecare zi de atunci încoace. Vesel, explorator, jucăuș, acasă, în parc, singuri sau în gașcă. Singura urmă a paharului plin de emoții negative este dorința lui de nestrămutat de a fi cu mine și numai cu mine în fiecare minut, de când deschide ochii și pâna adoarme liniștit în brațele mele. Se bucură de prezența altora atâta vreme cât se simte în siguranță, în apropierea mea, cu mine în raza lui vizuală, la o distanță suficient de mica încât să mă poată prinde cu mânuța în orice moment.

Vă spun sincer că mă așteptam la mai rău după săptămâni în șir de plimbat Brașov-București, mutat de colo – colo, văzut părinți câteva minute pe zi, zile la rând. Plângea mult și puternic când plecam in perioada aia, se agăța de mine cu toată forța și nu voia să-mi mai dea drumul, adormea greu și se trezea de câteva ori pe noapte, căutându-mă. Mi se rupea inima-n două când îl lăsam așa, știind că, dacă am noroc, voi ajunge abia la ora lui de culcare înapoi. Peste zi se liniștea, iubit și îngrijit de bunici, explorând curtea, animalele, bucurându-se de verdeață și aer curat. Seara o luam însă de la capăt… dimineața la fel.

Nu-i place în mașină și ne-am plimbat foarte mult, i-am schimbat locul și i-am rupt rutina zilnică. M-am despărțit de el, spunându-i cuvinte pe care, cu siguranță nu le înțelegea, lăsându-l într-un loc frumos, cald, plin de iubire, dar nu acasă și nu cu noi. M-am frământat mult și mi-am înghițit lacrimile gândindu-mă la ce poate fi în sufletul lui micuț.

Mă tot întrebam ce și cum pot face să îl ajut să treacă peste, să își golească paharul și să își regăsească liniștea și echilibrul. El mi-a răspuns clar și răspicat, fără să aibă nevoie de cuvinte ”să fii cu mine mami!”, atât are nevoie să crescă fumos, plin de energie și veselie. Va descoperi lumea bucată cu bucată, în ritmul lui și, la un moment dat, va fi pregătit să plece ușor, usor de lângă mine, în pași legănați și vioi. Iar când va întoarce privirea, mă va găsi mereu acolo, zâmbind și încurajându-l să își găsească drumul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s