De la grădiniță la școală – emoții, gânduri, influențe

Embed from Getty Images

”Mami eu nu vreau sa merg la școală!”

”Dar ce vrei tu să faci când se termină grădinița?”

”Păi eu nu vreau să se termine grădinița! Aici am prietenii mei și ne jucăm jocuri frumoase și Miss are idei de activități care îmi plac, învățăm tot felul de lucruri… de ce să se termine grădinița?”

”Vrei să spui că îți sunt dragi prietenii tăi de la grădiniță și vrei să fii în continuare prietenă cu ei?”

”Nu, tu nu înțelegi, eu vreau la gradi pentru că acolo mă joc și să fac fișe dinalea interesante cum are Miss idei bune, nu vreau să stau mult pe scaun și să mă plictisesc. Așa e la școală! Acolo nu te lasă să se te joci, e plictisitor, și, în plus se dau teme și note. Dacă nu fac tema bine odată și iau o notă mică, ce mă fac? Atunci o să zică Miss că sunt un copil rău și ce mă fac? O să râdă toți de mine și nu o să mai am nici un prieten!”

Așa a început ultima mea conversație cu Ilinca pe tema școlii. Inspirația de moment mi l-a adus aminte pe Kevin din Singur Acasa. Așa că i-am amintit Ilincăi de băiețelul care se temea de subsol pentru că îi spusese fratele mai mare că acolo este un mostru care o să-l mănânce, dar care, după ce și-a făcut curaj și a intrat acolo a descoperit că nu e nimic înspăimântător, a reușit să își spele hainele și se mai și distra cântând și dansând.

”Adică… tot ce am auzit eu despre școală sunt minciuni?” a concluzionat ea nedumerită.

”Vreau să spun că e un loc nou, despre care ai aflat numai din poveștile altora. Poți să mergi acolo curioasă și să desoperi tu sigură cum e. Nu toată lumea vede lucrurile la fel.”

”Ca tine cu hainele, când zici că nu se asortează dar mie imi place și cred că se potrivesc?”

”Da, exact așa!”

Cred că discuția a ajutat-o, dar m-a surprins pentru că discuțiile noastre anterioare pe acest subiect au fost într-o notă pozitivă. Am încercat să o pregătim pentru această trecere treptat, presărând când se ivea prilejul câte o poveste din anii noștri de școală, marcând în momentele în care își exprima interesul fața de un subiect că va afla și mai multe lucruri despre asta la școală, arătându-i școala la care va merge care are și un spațiu de joacă generos, plin de râsete și voci vesele de copii în pauze.

Pierderea comunității din grădiniță era singurul regret pe care îl exprimase până acum. Vorbisem despre asta, își manifestase ciuda și durerea cu lacrimi și pumni în perne. Trecusem încet, încet în etapa de acceptare și chiar și-a exprimat în câteva rânduri curiozitatea…”Oare cum vor fi noii colegi? Vor fi mai multe fete, sau mai mulți baieți?”

Părea entuziasmată că va fi colegă cu prietenul ei David și va intra în rândul ”copiilor mari”, cum spune ea, încercând chiar să descopere dacă acest ”upgrade” ar putea veni cu libertăți suplimentare, de genul mers singură la școală sau oră de culcare mai târzie.

Mărturisesc că primul meu gând a fost, ”cine naiba îi bagă în cap toate ideile astea?!”.  Mi-a dat prin minte și să-i spun ceva de genul, ”termină cu prostiile, toți copii merg la școală, nu are de ce să-ti fie frică!”. Nu am răspuns așa pentru că simțeam că nu asta așteaptă Ilinca de la mine, nu pentru asta venise. În plus, mi-a spus cu altă ocazie, nu de mult, ”mami, nu mai imi zice să termin cu prostiile”. Nici nu îmi dădeam seama că făceam asta, dar am băgat la cap și am devenit mai atentă la ce cuvinte folosesc.

O vreme m-am tot gândit încercând să îmi dau seama cine e influența negativă, dar apoi m-am întrebat ce aș face cu informația asta și am realizat că mi-ar fi complet inutilă. Copilul meu este integrat în comunitate și, fie că îmi place, fie că nu, Ilinca primește tot felul de informații și influențe de acolo. Nu pot și nici nu cred că ar fi indicat să încerc să le elimin. Treaba mea este să îi dau ei instrumentele care să o ajute să discearnă, să facă alegeri și să își formeze puncte de vedere. Sigur, asta nu se va întâmpla peste noapte, iar o concluzie importantă pe care am tras-o în urma acestei discuții este, vorba câtecului, ”deschide urechea bine!”. Vreau să spun că sigura cale de a cunoaște aceste influențe și felul în care le simte, procesează și integrează, este ca ea să mi le spună. Și o va face numai în măsura în care va simți că este ascultată, acceptată și susținută să își găsească propriile răspunsuri.

Voi cum abordați influențele comunității asupra copiilor voștri?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s