Sărbători cum au vrut ele…

Au trecut și sărbatorile. Crăciunul l-am petrecut la spital. Andrei facea febră mare, ne-am dus la control, am făcut analize iar în 24 pe la prânz ne suna doctorița ca analizele erau foarte proaste și trebuia să ne internăm urgent.

Am trăit frică, pentru piticul care ardea la mine în brațe fără ca eu să înțeleg ce și de ce i se întâmplă, durere că las acasă copilla plângând în hohote, pentru ca nu înțelegea ce se întâmplă și vedea apocalipsa venind peste noi în ciuda explicațiilor mele. Am trăit neputință în timp ce asistentele se străduiau să îi găsească vene care să susțină branula și el plângea de mi se rupea sufletul, ciudă și frustrare că aveam atâtea planuri care s-au făcut praf. Împleteam toate astea cu gânduri urâte și lacrimi ce mi se înnodau pe sub bărbie și îl plimbam pe Andrei măsurând în lung și în lat camera de spital, încercând să-l liniștesc. Când, în sfârșit, a adormit, m-am așezat pe pat, obosită și amorțită. Piticul s-a cuibărit oftând pe pieptul meu, mă uitam la el cum era moale, cald și liniștit, cu respirația egală. Lui nu îi lipseau nici beculețele colorate, cadourile, colindele, nici mirosul de portocală, cozonac copt sau brad. Caldura brațelor mele și ritmul familiar al bătăilor inimii mele erau tot ce-i trebuia să fie fericit. Și dintr-o dată n-am mai fost neputincioasă și tristă, eram puternică și bucuroasă că-i pot da liniștea și siguranța de care avea nevoie. Atunci am învățat de la micuțul meu că o situație este atat de bună sau rea cât o fac ochii celui ce o privește. Fericirea ține, de multe ori, de unghiul din care alegem să privim lucrurile.

Liviu îmi trimitea poze cu Ilinca distrându-se la colindat prin vecini și smotocind vesela impreuna cu Maia un motan. Ma uitam la poze iar lacrimile au încetat să mai curgă. Ilinca era fericită, Andrei dormea linistit pe pieptul meu, sub tratament cu perspectiva de a fi sănătos în câteva zile. Nu era Crăciunul pe care îl visasem, dar de pregătit l-am pregătit frumos, în multe zile petrecute împreună, jucându-ne, gătind, patinând, cântând sau dansând. Aveam și amintiri frumoase legate de Crăciunul ăsta. M-am bucurat că am ales să așteptăm frumos, că n-am alergat spre obiectiv uitând să ne distrăm. ”Trăiește clipa” s-a transformat din clișeu într-o realitate minunată.

În 29 ne-am întors acasă. Nici nu vă imaginați cât de cald si luminos era acolo. Cât de bine a fost să lenevesc în noul meu halat de baie, admirându-i pe Liviu și pe Ilinca cum îl mângâiau pe Andrei și cum îl antrenau la joacă cu zdrăngănelele lui, în timp ce el gângurea bucuros la ei.

Mă gândeam la obiective, mi-am dorit să fim fericiți de sărbători dar nu mi-am spus nicio clipă că trebuie să fim împreună. Am zâmbit în sinea mea și mi-am propus pentru Anul Nou să fim fericiți împreună. Dacă îmi spunea cineva că tot ce îmi voi dori de Revelion va fi să fiu acasă, cu familia, să fac paste pe care să le mâncăm pe jos, la picnic, în mijlocul sufrageriei, să ciocnesc șampanie de copii la miezul nopții și câteva minute mai târziu să adorm cu copilul ghemotoc la mine în brațe, i-aș fi spus că n-am ieșit la pensie încă. Dar anul ăsta așa am simțit că a fost perfect pentru mine. M-am simțit relaxată, liniștită, iubită și împlinită. Vor veni, cu siguranță, momente în care îmi voi dori mai multă acțiune, să mă îmbrac frumos, să mă aranjez, să mergem într-un loc cu muzică, dans, oameni mulți și distracție de alt fel. Anul ăsta a fost perfect așa, în tihnă și sper ca 2016 să curgă așa cum a început, liniștit, colorat, vesel, cu multă căldură și iubire în suflet.

DSC_0270

Voi ce vă doriți de la anul care tocmai a început?

One thought on “Sărbători cum au vrut ele…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s