Serbările, bucurie sau frustrare?

20131219_093904

S-a deschis sezonul serbărilor de sfârșit de an. Noi avem parte de trei astfel de evenimente, săptămâna asta ore deschise la engleză și balet iar săptămâna viitoare, marea serbare cu Moș Crăciun la grădiniță.

Pentru noi e o perioadă tare faină pentru ca Ilincăi îi place mult să fie în centrul atenției, iar dacă e pe scenă și mai are și microfon e de-a dreptul în al nouălea cer. Așa a fost mereu, a profitat de orice ocazie de a face spectacol iar în lipsă de ocazii a improvizat ea ceva. Microfonul e jucăria ei preferată și se află mereu la îndemână. Pentru serbări, repetă mereu sârguincioasă, în fața oglinzii, iar noi trebuie să fim simultan artiști în scenete și spectatori entuziaști. Ea e pe rând actriță, scenarist, regizor și își ia rolurile foarte în serios. Dă indicații, așează decorul, ne oprește și ne pune să o luam de la capăt dacă intonația, postura sau mișcarea scenică nu au fost exact cum trebuia.

Povestind de dimineață cu o prietenă, întreb entuziastă, ”și, vă pregătiți de serbare? Ce rol aveți anul ăsta?”

Răspunsul mă blochează pentru următoarea întrebare: ”Acum că suntem la școală am scăpat de asta, slavă Domnului! Nici nu știi ce bine îmi pare!”

Apoi îmi amintesc poveștile din anii trecuți. Sala de clasă devenită în mod complet nepotrivit sală de spectacol, în care se înghesuiau părinții, eventual și câțiva bunici, ai 30 de copii împreună cu copiii, doamnele educatoare și Moșul. Vânzoleală, agitație, căldură, aer irespirabil, gălăgie, un cadru ”perfect” pentru reprezentația celor mici. Copilul agitat, supărat și înlăcrimat, pentru că nu voia ca ochii a mai bine de șaizeci de oameni mari, pe care nu ii cunoștea, să fie ațintiți asupra lui așteptând să judece cât de frumos spune el poezia. Și bineînțeles încercările de a-l convinge să facă ”ce trebuie”, venite din te miri ce direcție, când copilul poate avea nevoie doar de câteva momente el cu mama, dar pentru care nu existau spațiu și timp.

Mda… sunt două versiuni foarte diferite ale aceleiași povești. Asta m-a pus pe gânduri. Eu am văzut mereu serbările ca pe o tradiție frumoasă, sursă de amintiri plăcute și pentru mine și pentru copil. N-am stat niciodată să mă gândesc, de ce se fac aceste evenimente, care e scopul lor, de ce trebuie să participe toți copiii și mai ales cum e experiența pentru acei copii care sunt mai degrabă introverți, cărora le place mai mult să observe decât să fie în centrul atenției, care se simt în largul lor în grupuri mici de colegi, prieteni sau măcar cunoscuți. De fapt, dacă reflectez un pic, probabil că așa sunt majoritatea copiilor, expansivitatea Ilincăi fiind mai degrabă o excepție decât o regulă.

Mi-am amintit o poveste pe care am citit-o undeva, cândva, nu mai știu exact unde, despre tăvile de cozonaci. Povestea spunea că o fetiță își întreabă mama, de ce face cozonacii așa de mici, n-ar putea face unii mai mari? Mama îi spune că nu știe, așa făcea mama ei, de la care a învățat să facă cozonaci și așa face și ea. Sigur cozonacii sunt mai buni și mai gustoși atunci când sunt făcuți în tăvi mici. Atunci fetița s-a dus la bunică și a întrebat-o și pe ea același lucru. Răspunsul bunicii a fost că așa făcea străbunica, e o tradiție datorită căreia cozonacii sunt mai gustoși. Fetița nu se lasă și merge la străbunică cu aceeași întrebare. Străbunica îi povestește că pe vremuri, cuptorul în care făcea cozonacii era mult mai mic și tăvile mari nu încăpeau în el, așa că folosea tăvi mici, dar cozonacii ar ieși la fel de buni în tăvi mai mari, care încap în cuptorul pe care îl au acum.

Cam așa se întâmplă cu toate tradițiile atunci când le luăm de bune, pentru că așa se facea cândva, și, în loc să ne întrebăm de ce așa, căutăm argumente care să justifice status quo-ul. Tradițiile sunt minunate și au valoare cuprinzând în ele înțelepciunea a generații. Dar asta nu înseamnă că ele nu pot îmbrăca o haină nouă, potrivită nevoilor și contextului actual.

Revenind la serbări, bănuiesc că au apărut ca momente de celebrare, care aduc împreună părinți, copii, educatori, într-un cadru vesel și festiv. Pregătirea micilor scenete este cu siguranță un prilej bun de dezvoltare și exersare a multor abilități pentru cei mici și de interacțiune frumoasă. Îmi vin in minte lucrul în echipă, recunoașterea emoțiilor și trăirilor celorlalți, limbaj, dicție, dar cu siguranță mai sunt și altele. Chiar și ideea prezentării lor în fața unui public cald și prietenos, format din părinți încurajatori mi se pare bună, cel puțin pentru o parte dintre copii, în mod evident nu pentru toți.

Deci, cum ar arăta serbările astea în haină nouă, croită pentru a răspunde nevoilor copiilor, că doar despre ei este vorba în povestea asta? Păi dacă tot e vorba de a fi împreună, părinți, copii, educatori, aș zice că ar fi interesant să ne implicăm cu toții în pregătirea sărbătorii, ceea ce ar putea deschide noi oportunități și în ceea ce privește tipurile de roluri pe care le pot asuma cei mici. Unora le place să fie actori, cântăreți sau dansatori în piesă, dar pentru alții ar putea fi o ocazie minunată să își arate talentul în alte arte, pregătind decorul, sau pregătind gustări și dulciuri de casă numai bune de servit la sărbătoare, împreună cu un părinte, în tihnă, afară din lumina reflectoarelor, dar împreună, o mare echipă, contribuind fiecare cu talentul și priceperea sa la crearea unui moment special de sărbătoare. Locația evenimentului ar trebui și ea să fie pe măsura numărului de participanți și potrivită activităților. Și dacă tot e despre Crăciun, de ce să nu intrăm cu totul în spiritul sărbătorii, să facem o expoziție cu lucrările micuților, cu licitație iar cu banii adunați să facem pachețele cu mici cadouri pentru copiii dintr-un orfelinat. Idei pot fi o mie, sunt sigură de asta, ar fi nevoie doar de…. cineva care să se întrebe de ce-s tăvile de cozonaci așa de mici și de adulți deschiși să încerce să facă cozonaci în tăvi mari.

Voi ce părere aveți? Pentru voi cum sunt serbările și mai ales, cum ați vrea să fie?

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s