Nu mi-e frică de Bau Bau!

Merg într-o seară cu Ilinca la engleză. În sala se așteptare, o bunică vorbăreață începe să îmi povestească despre nepoțica ei, colegă de grupă cu Ilinca.

Cât îi place la engleză, merge și la balet și la înot, e deșteaptă, prinde repede, e sociabilă și așa mai departe. Povestește cu entuziasm tot felul de întâmplări: ”să vă zic ce-am pățit cu ea odată. Eram în parc, și eu o tot sperii cu primarul, nu rupe flori că vine primarul, nu călca iarba că vine primarul știți cum e… Ei și într-o zi, vine primarul de sector și vrea să dea mâna cu copilul, la care ea, fuge și se ascunde plângând după mine: sunt cuminte buni, sunt cuminte, n-am făcut nimic, nu vreau să mă ia primarul. Doamne ce am mai râs… mi-a zis primarul… ce faceți doamnă, speriați copilul cu primarul….”

Ascultam povestea și mă întrebam, cât de greu ar fi fost să îi explice altfel copilului regulile alea cu ruptul florilor și călcatul gazonului. Să o fi rugat să își imagineze cum ar arăta parcul dacă toți copiii ar face ceea ce vrea ea să facă. Să o ajute să înțeleagă rostul regulii și impactul încălcării ei. Sunt sigură că fetița ar fi înțeles și nu ar fi fost nevoie să ducă în suflet o frică complet inutilă. Iar dacă tot i-a băgat frica în sân, măcar să o ia în brațe să o liniștească, nu să râdă de ea… se vedea că o iubește pe micuță și că nu își dă seama că îi face rău. M-a întristat povestea și mă pregăteam să o ajut pe doamnă să empatizeze un pic cu copilul în situație, dar a sunat telefonul și doamna s-a antrenat într-o altă discuție.

Așa că am rămas cu gândurile mele. Îmi aminteam de copilărie, pe vremea aia toți copiii aveau câte un personaj menit să-i facă să urmeze cu sfințenie regulile iar când socializam la joacă împărtășeam cu generozitate poveștile acestor personaje, așa ca ele să împleteau și multiplicau în mod natural, deveneau omniprezente și reușeau să își atingă cu succes scopul de a ne face copii cuminți. Imaginația adultilor era foarte productivă și ce nu reușea ea să facă compensam noi în povești hiperbolizate și îmbogățite cu detalii senzaționale. Îmi amintesc din distribuție Vecinul care locuia un etaj mai jos și nu știu ce anume făcea, dar făcea el ceva groaznic dacă ne copleșea entuziasmul și săream prin casă sau depășeam numărul de decibeli permis la interior, Polițistul care ar fi apărut în orice moment încălcam vreo regulă pe afară și ne ducea la închisoare, Țiganul care avea să ne fure daca ieșeam din raza vizuală a părintelui, chiar și Moș Nicolae care aducea nuia copiilor obraznici și neascultători. Sigur mai erau și alții dar vorba Ilincăi, sunt cam uitucă :).

Nu vreau să spun că fricile astea ne-au traumatizat pe viață, că nu-i așa nici pe departe. Cred că de fapt erau un material fain pornind de la care țeseam tot felul de povești și ne distram unii cu alții. Sau cel puțin așa a fost pentru mine. Dar au avut un alt efect perves, ușor de anticipat după părerea mea. Pe măsură ce am crescut am înțeles așa, regulile trebuiesc respectate atâta vreme cât există pericolul să fii prins când le încalci. Așa au apărut între noi instigatorii, care lansau provocări de genul ”n-ai curaj să faci X lucru interzis. Ești un bebeluș fricos.” Pfff vă zic sigur că nici un Bau Bau pe lumea asta nu era suficient să concureze cu asta. Așa se nașteau ambiții puternice și ne specializam în a găsi cele mai ingenioase moduri de a ocoli regulile.

De fapt asta e problema cu regulile impuse folosind frica, regula nu se internalizează pentru că nu are sens în mintea copilului, iar mai târziu, când îl va prinde trișând, adultul se va întreba cu ce a greșit și de ce îi face copilul asta. Copilul nu-i face nimic părintelui, el reacționează perfect normal, ”mi-ai zis că n-am voie să rup floarea că mă vede primarul… pai nu ma vede și o vreau, deci o rup”.

E foarte adevărat că explicarea regulilor și internalizarea lor ia timp, e nevoie de răbdare și repetiții multe, mai ales la vârste mici, iar frica funcționează perfect pe termen scurt, e o condiționare rapidă și ușoară, care oferă confortul că, cel puțin o vreme, n-ai de ce să îți faci griji, regula aia va fi respectată. Însă, punând lucrurile în perspectivă, e o dovadă de încredere și respect față de copil, să alegi să nu îl minți cu o poveste eficientă, să-ți folosești imaginația pentru a-i explica în câte feluri e nevoie un lucru până îl înțelege și ajunge să aleagă singur să acționeze ”corect” fără nici o condiționare. Avantajul este că nu va trebui să o iei de la capăt când va fi mai mare și că nu îl vei expune tentației de a trișa.

Bunica îmi repeta mereu, ”respectă pentru a fi respectat” și nu văd de ce, acest lucru nu ar fi valabil și în relația adulți-copii. Copiii înțeleg altfel decât adulții pentru că nu sunt capabili încă, să cuprindă tot felul de abstractizări și principii, dar sunt perfect capabili să înțeleagă orice regulă îi vizează. Dacă-i tratăm ca pe cățelul lui Pavlov e foarte posibil ca odată cu dresajul să punem la baza relației dintre noi și ei altceva decât respect și încredere și să sădim sămânța pentru comportamente și personalități pe care ne va fi greu să le înțelegem și să le abordăm mai târziu.

4 thoughts on “Nu mi-e frică de Bau Bau!

  • Sti, citeam astazi o postare pe facebook in care erau condamnate cursurile de parenting, se spunea acolo ca sunt o pierdere de vreme si o alta inventie pentru a stoarce bani folosind copiii. Ca noi toti am crescut si suntem ok fara parenting si psihologi si toate gaselnitele zilelor noastre. E adevarat, am crescut si inca frumos. Eu ma gandesc cu drag la copilaria mea si le multumesc alor mei pentru ea. Stiu sigur ca au dat tot ce-au avut mai bun din ei pentru noi si cred ca si noi avem de facut acelasi lucru pentru copiii nostri. Doar ca e bine sa realizam ca traim in contexte fundamental diferite, pregatim copiii pentru o cu totul alta lume cu alte cerinte si asteptari de la ei si avem acces la infinit mai multe resurse pentru asta. Drept ca trebuie sa discernem si sa alegem ce este bun pentru noi din toate informatiile pe care le accesam vrand nevrand, si nu-i lucru usor, dar nu m-as grabi sa blamez si nici sa inchid ochii si urechile la ele. In fine, pe scurt, iti dau dreptate si-mi pare rau ca e asa.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s