Un cadou adevărat

Iata si ce a iesit sambata :):

”Vineri e ziua lui tati!” îi spun eu Ilincăi la începutul săptămânii.

Zâmbeste cu toată fața și ochii îi sclipesc jucăuși: ”trebuie să îi luăm un cadou?!”

”Nu trebuie draga mea, dar tu îți dorești să îi faci un cadou lui tati?”

Se încruntă nițel ”sigur că îmi doresc!”.

”Bine, atunci spune-mi ce cadou ai vrea să îi oferi lui tati.”

”Păi…să mergem la magazin să îi cumpărăm ceva.”

”Ce?”

”Nu știu, tu n-ai nici o idee?”

”Ilinca, tu de ce îți dorești să îi faci un cadou lui tati?”

”E ziua lui, e normal să primească un cadou, altfel ar fi tare trist.”

”Și tu nu vrei ca tati să fie trist?”

”Nuuuu, eu vreau ca tati să fie fericit, eu îl iubesc pe tati!”

”Deci vrei să îi facem un cadou ca să îl facem fericit?”

”Daaaa!”

”Și ce crezi tu că îl face pe tati fericit?”

”Hmmm, păi e fericit când e cu noi și simte cât de mult îl iubim.”

”Și ce crezi că am putea cumpăra noi pentru tati, ca el să simtă cât de mult îl iubim?”

Pauză…. cade pe gânduri.

”Știu, mai bine îi facem ceva, o felicitare să îi spunem cât de mult îl iubim! Și plănuim să facem chestii împreună toată ziua, să îl îmbrățisăm și să îl pupăcim”.

Așa am început săptămâna de planificare pentru ziua lui tati.

Felicitarea s-a transformat într-o selecție de poze frumoase de familie, combinate cu inimioare, diamante, floricele decupate, fețe zâmbitoare desenate, versuri si fraze meșteșugite împreună, prin care să îi spunem lui tati ce înseamnă el pentru noi.

Cum vineri tati ajunge numai seara, am stabilit că îl sărbătorim sâmbată. Am ales cu Ilinca o rețetă de tort de ciocolata, pentru că lui tati îi place ciocolata, pe care să îl pregătim și decorăm împreună, pentru prima dată de la zero, fără blat cumpărat, că a aflat ea că așa e mai sănătos și mai gustos J.

A fost minunat să planificăm sărbătorirea lui tati toată săptămâna, am pus atâtea emoții în cadoul nostru… a fost cu amintiri, povesti, lacrimi de dor, râsete și chicoteli, idei și planuri de viitor. Le-am împachetat pe toate în albumul pentru tati și sunt sigură că oricât am fi colindat prin magazine nu am fi găsit un cadou mai special și nu am fi trăit atât de frumos bucuria anticipării unui zâmbet care va apărea pe un chip drag.

Trăim într-o lume în care, în orice moment, oriunde ai fi, cineva încearcă să îți vândă ceva. Acum că se apropie Crăciunul, cu atât mai mult este o invazie de reclame, recomandări, promoții, reduceri… la televizor, radio, pe net, pe stradă, nu mai vorbesc de vitrine și mall-uri. Ni se oferă pe tavă soluții la nevoi pe care nici nu știam că le avem, pe care de cele mai multe ori nici nu le avem. În marea asta de oferte se diluează și se pierde mult din esența actului de a dărui.

Am văzut asta la mine, cum adesea un cadou devine o sarcină în plus pe o lista lungă, la care mă uit si oftez, gândind… ”de data asta ce să mai iau?”… și în loc să pornesc de la om și cine este el/ea pentru mine, pornesc vizionând oferte, că poate mă inspiră. Iar daca nu mă inspiră, ci mă obosesc, termin prin a alege ceva util, spunându-mi ”macar îi folosește”, imi bifez puctul de pe lista și trec mai departe. Mă enervează că fac asta și mi-am promis că nu mai fac. Așa că m-am întristat când primul gând al copilului meu a fost ”să cumpărăm ceva de la magazin pentru că așa trebuie”.

Zâmbetul mi-a revenit însă când am vazut cât de ușor și firesc a schimbat macazul și a intrat în starea aia faină, plină de entuziasm și emoție, de dorința de a crea ceva frumos care să-i transmită celui dăruit: ”ești important și special pentru mine!”.

Aștept cu nerăbdare ziua de sâmbătă, sunt sigură că va fi excelentă. Între timp ”La mulți ani, dragule :)!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s