Pierdut rabdare… a gasit-o cineva?

Citeam astazi un articol care promitea sa ma invete cum sa fac rost de rabdare atunci cand ea imi lipseste in relatie cu copiii.Articolul explica foarte frumos, cum rabdarea este de fapt doar o chestiune de perceptie a situatiei in functie de prezenta sau absenta unor false limite autoimpuse. Ceva similar cu nervii din trafic, daca mi-am propus sa ajung in 3 ore la Brasov si stau pe Valea Prahovei 2 ore, clar ma enervez, dar daca nu am un orizont de timp fix pe care mi-l autoimpun, imi cresc sansele sa fiu ok cu situatia. Interesant, mi-am zis… si am trecut mai departe.

In seara asta, Ilinca avea negociata o jumatate de ora peste ora de culcare, ca sa se uite la Mastechef. Se termina emisiunea si zice “mami, asa ca imi spui si povesti?”

“Nu iubire, in seara asta fara povesti, asa ne-am inteles, plus ca e foarte tarziu si maine mergi la gradinita, ai nevoie de odihna”, raspund eu ferm. Incepe sa planga. O iau in brate si continui “inteleg ca iti doresti povesti, dar in seara asta nu se poate. Uite, maine scoatem Masterchef din program si spunem povesti, daca ele sunt mai importante pentru tine. Ce zici?”

“Nuuu mami, eu vreau si Masterchef si povesti”, si plange cu sughituri. O tin in brate si ma mentin ferma pe pozitie, trebuie sa aleaga. Vreo jumatate de ora mai tarziu, se linisteste si adoarme.

Ma mut in bucatarie, spal vreo doua farfurii si apare cu lacrimi in ochi, “mamiiii, nu pot sa dorm fara povesti”. O iau in brate, o duc in pat, ii mai explic odata ca nu le poate avea pe amandoua, ca e tarziu si o rog sa doarma. O tin in brate pana adoarme din nou.

Iau iarasi drumul bucatariei, mai spal 2 vase si apare, cu lacrimile innodate in barbie. “mamii, eu chiar nu pot sa dorm!” O iau in brate, o duc in pat si repet procedura. La jumatatea drumului spre bucatarie ma striga “mami, pot sa plang singura, aici, asa incetisor? Eu chiar nu ma pot linisti!”

Cand aud una ca asta, mi se rupe sufletul de suferinta neinteleasa a copilului, ma intorc si o imbratisez. “dar ce e mami, de ce nu poti tu sa dormi? De unde e durerea?” si imi explica ea cu Masterchef, cu povestile si din una in alta ajungem iar la ea care are nevoie sa stea cu mine, si ziua, si noaptea, asa ca Andrei, si sa o tin in brate la fel de mult ca pe el. Trecem prin toata povestea cu iubirea mai multa, cu nevoile diferite pe care le are fiecare si asa mai departe. E deja 12.30 si ea inca suspina la mine in brate, si nu poate sa doarma. Ii propun sa doarma cu mine in noaptea asta, se muta suspinand in patul meu, si continua sa planga pana adoarme.

Ajung iar in bucatarie, termin treaba si ma intorc in camera, unde, spre marea mea surpriza Ilinca ma astepta cu ochii mari, scaldati in lacrimi. Dupa inca vreo 10 minute de mangaieri la mine in brate, adoarme.

Dau sa ma ridic sa fac un dus, dar nu deschid bine usa baii ca se aude Andrei. Ii e foame. Las balta dusul si hranesc copilul. Scoate aerul si adoarme linistit. Ilinca inca suspina in somn.

E ora 01.15 si eu ma gandesc ca ii poate zice rabdare sau in orice alt fel, dar mie una mi-a secat izvorul. Si tot caut limita aia falsa pe care sa o mut, sau sa o elimin, dar zau ca nu o gasesc.

Poate imi scapa mie ceva…. sau poate noaptea e un sfetnic bun…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s