Educatie si frica

frica

Cunsoasteti momentele alea cand copilul pare linistit si concentrat pe vreo activitate, iar tu profiti la maxim sa mai faci cate ceva, din alea nefacute si dintr-o data bum… te loveste pe nepregatite cu cate o intrebare sau o afirmatie la care nu sti cum sa raspunzi?

Saptamana trecuta am avut doua la rand, asa sa nu ma plictisesc :).

Prima, pe cand colora linistita la masuta, Ilinca ridica ochii inspre mine si imi zice: “mami, asa ca daca suntem rai ne bate Doamne Doamne?”

Mi-au trebuit cateva minute de reculegere ca sa depsesc uimirea si sa dau un raspuns la intrebarea asta, pentru ca:

Noi povesti despre Dumnezeu si excursii la biserica n-am prea facut, in principal pentru ca nu avem o viata spirituala foarte intensa, dar si pentru ca am fost de acord amandoi ca educatia asta religioasa o facem mai tarziu, cand va avea capacitatea sa inteleaga notiuni mai complexe si va vedea lumea si in nuante de gri, nu numai in alb si negru.

Povestile noastre pe aceasta tema au fost limitate la cateva explicatii legate de moarte, cand s-a dus strabunicul. Atunci a fost suficient sa ii spunem ca bunicu a plecat intr-o calatorie, undeva departe, unde e fericit si ii e bine, dar de unde nu se va mai intoarce. In rest, a mai prins ea din zbor cate ceva despre Craciun si Paste, dar, cum ziceam, nu am abordat in mod expres subiecte religioase.

Cand si cum a ajuns in capul copilului meu ideea unui Dumnezeu razbunator? Stiu ca la un moment dat era norma comunitatii sa crestem oameni cu “frica” de Dumnezeu, dar sunt destul de sigura ca Biblia vorbeste si indeamna la dragoste de Dumnezeu si de aproape, la iertare si facere de bine nu la razbunare si pedeapsa.

Inca nu imi e clar cum anume voi aborda subiectul asta, insa cu singuranta va fi despre iubire, toleranta, compasiune… In nici un caz nu vreau sa-l folosesc pe Dumnezeu pe post de Bau Bau, care are ochi si la spate ca soacra din povestea lui Creanga si care o sa o va pedepsi exemplar pentru “neascultare”. Da, vreau sa o invat sa se comporte conform unor principii si valori, dar nu vreau sa o faca din frica, nu din frica de mine, de altii sau de Dumnezeu. Ci pentru ca incet incet, internalizeaza lucruri pe care i le repet mereu (asa cum imi repeta bunica mie), de exemplu “trateaza pe ceilalti asa cum vrei sa fi tratata tu”.

Al doilea moment, a fost cand, in timp ce faceam papanasi impreuna, se aude un zgomot pe scara. Ilica se opreste si ma intreaba foarte serios: “mami, ai inchis usa, sa nu vina vreun tigan sa ne fure la noapte”.

Uauuuu! Am ramas cu gura cascata.

Niciodata, dar absolut niciodata nu am folosit astfel de etichete in conversatiile de acasa. Sunt sigura pentru ca nici nu credem in ele. Noi am invatat-o mereu ca fiecare om e unic si special in felul lui, ca e normal si ok sa fim diferiti, ca judeci daca un om e bun sau rau in functie de actiunile lui, ca si oamenii rai se pot schimba, si sa devina buni (asa ca regele Viclean din Zana Oglinjoara) sau invers.

Si o intreb…”da iubire, ce e ala tigan?”

“Cum mami, un om rau, care fura…”

“Aha… dar sti tu mami cum arata un tigan?

Dupa ce am mai investigat un pic am descoperit ca sunt fraze pe care le-a auzit de la colegi de gradinita sau de tovarasi de joaca din parc si am inteles ca tiganul era tot un fel de Bau Bau, menit sa sperie copilul ca sa asigure adoptarea anumitor comportamente.

Asa ca nu pot sa nu ma intreb de ce aleg unii parinti sa isi creasca si educe copiii in si prin frica? Oare chiar nu stiu sa o faca altfel? Sau au atat de putina incredere in ei si in cei mici incat considera ca in absenta fricii vor alege sa distruga, loveasca, raneasca, fure sau mai stiu eu ce altceva? Si cum isi imagineaza ei oare ca vor creste oameni capabili sa iubeasca viata si sa fie fericiti daca de mici ii invata sa faca alegeri bazate pe frica?

3 thoughts on “Educatie si frica

  • Ti-am lasat pe FB niste link-uri spre povestile noastre, care seamana mult cu ale voastre. Ma bucur cand intalnesc spirite inrudite si sper sa putem schimba, candva, impreuna, mentalitati, Candva…

    Like

  • Fetita mea a aflat de la educatoarea insasi despre religie si tigani. Si nu intr-un sens bun. Cu religia am avut o groaza de discutii de atunci incoace, unele profunde, unele haioase (am scris si eu despre asta) si cred ca am reusit sa ii formez o parere cat de cat rezonabila. Despre tigani i-am spus doar ca multi dintre ei nu merg la scoala, deci nu-si gasesc de lucru si ajung sa faca lucruri rele. Ceea ce, trebuie sa recunoastem, e adevarat. In schimb, nu i-am spus niciodata ca cea mai buna prietena a ei de la scoala e de etnie roma. E o fetita perfect integrata, mai bine crescuta decat multi alti colegi. Si atunci, de ce sa subliniez eu o diferentiere atat de putin importanta? 🙂

    Liked by 1 person

    • La Ilinca la gradi noi am stabilit ca nu se va discuta despre religie, mai ales ca au copii de mai multe confesiuni. Toata lumea a cazut de acord ca educatia asta e mai bine facuta acasa. Cu toate astea, tot a invatat sa spuna rugaciune inainte de masa si a venit cu o poveste despre pruncul Isus in preajma Craciunului. Totusi rezonabil, fata de alte povesti pe care le-am auzit, cu incolonatul copiilor de Paste si inchis gradinita ca toata lumea merge la impartasanie.
      Despre etnii, in schimb, eu cred ca e greu sa inteleaga copiii la varste fragede, iar folosirea “tiganului” pe post de “Bau Bau” mi se pare foarte periculoasa. Cred ca asa ajung pana la urma oamenii sa se teama unii de altii, sa ii judece si sa ii eticheteze pe ceilalti inainte sa ii cunosca. Si e pacat. Mi se pare frumos cum ai abordat tu, mutand discutia in zona importantei educatiei.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s