Cand simti ca nu esti de ajuns…

In dimineata asta Ilinca avea chef sa se joace de-a bebele. Sa ne prefacem ca e in burtica si ca se naste. Ca plange si trebuie schimbata, alaptata, tinuta in brate si ca ii povestesc despre lucruri si oameni ca si lui Andrei. Nu prea aveam chef, dar spunandu-mi ca face parte din procesul ei de adaptare la viata cu un fratior, ca are nevoie de mine sa-i fiu alaturi si sa o ajut, mi-am adunat toata rabdarea si m-am jucat vreo ora.

Mie de obicei imi place sa ma joc, ma relaxeaza si ma bucura, dar astazi nu. Astazi voiam sa fiu oriunde altundeva si sa fac orice altceva decat asta. Si continuam sa imi spun ca trebuie, ca daca nu o fac nu ma ridic la standardul meu de mama buna asa ca ma jucam in continuare. Cu fiecare gest si fraza ma simteam tot mai captiva. Sigur ca ea simtea ca nu-s acolo si tocmai deasta cauta cu mai multa indarjire sa ma aduca la ea. Imi dadea comenzi cu o viteza ametitoare si se cuibarea tot mai mult in bratele mele. Si o iubeam, si voiam sa fug, si ma simteam vinovata si ma durea. Inca mai doare :(.

Nu, nu am o solutie magica pentru astfel de momente. Stiu ca ele pot fi prevenite daca imi amintesc suficient de des sa imi ofer timp si atentie mie. Sa fac lucruri marunte care ma relaxeaza, ma conecteaza la mine si ma incarca. Dar ziua are numai 24 de ore si uneori timpul pentru mine nu mai incape in ele. Asa ca astazi rezervorul s-a golit si am avut o dimineata mizerabila.

Se zice ca e bine sa ai teluri inalte, ca ele te aseaza pe drumul spre succes. Eu cred in asta si n-am asteptari mici de la mine. Doar ca azi n-am fost o super mama. Cu siguranta vor mai fi zile in care nu voi fi, sper cat mai putine. Nu imi ramane decat sa accept asta, sa ma iert si sa merg mai departe.

2 thoughts on “Cand simti ca nu esti de ajuns…

  • E crunt cand ai asemenea sentimente dar intradevar, suntem si noi oameni care daca nu au grija de ei nu au ce darui. Ma bucur ca pui asemenea ganduri aici! Pe mine una ma faci sa ma simt mai bine, mai putin vinovata. 😉

    Like

    • Eu cred ca fiecare parinte trece si prin astfel de momente, insa ele sunt cele mai greu de marturisit, tocmai din cauza etichetelor pe care ni le punem singuri. Nu mi-a fost usor sa pun gandurile astea online, asa ca iti multumesc pentru sustinere :).

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s