Secretul unei dimineti relaxate… chiar si cu copiii

dimineti

Nu sunt o persoana matinala. Imi place sa dorm pana tarziu, sa lenevesc dimineata, sa stau cel putin o jumatate de ora sa ma bucur de cafea, in timp ce ma pun la curent cu stirile. Sigur, de cand am copii, genul asta de dimineata e doar un vis frumos J.

Cand avea 7-8 luni, Ilinca cobora de-a busilea din patut la 5.00 – 5.30 lua papucii de casa si ma batea cu ei in cap sa ma trezesc. Dupa ce a inceput gradinita, a devenit brusc mai putin matinala, iar in scenariul diminetilor mele au aparut replici de genul “Maaaamiiiii imi mai e somn”, “dar de ce trebuie sa ma trezesc”, “n-am chef de gradi”, “dar nu imi e foame acum”, “nu vreau rochita aia”, colantii nu se asorteaza cu pantofii”, “imi faci parul cum vreau eu? …nu ti-a iesit bine, il mai faci odata?”, “de ce nu pot sa ma uit la deseneee”, “mi-am uitat gentuta”, “ma dor picioarele, am oboist, vreau in brate” insotite de “te rog sa te grabesti”, “termini cacaua aia odata?”, “haide ca suntem in intarziere”, “e foarte buna rochia pe care o ai deja pe tine” si asa mai departe.

Stiti diminetile alea in care tu te grabesti si copilul nu, agitatia e mare, iritarea creste si odata cu ea tonalitatea vocii tale, urmata inevitabil de plansete, reprosuri ca “esti rea”’ si amenintari “nu mai vorbesc niciodata cu tine”, negocieri si impacari dificile. La capatul unor astfel de dimineti, simti ca ai trait deja o zi intreaga, esti epuizata, nevoasa si ai intarziat deja la activitatile de care oricum nu mai ai chef. Copilul l-ai lasat la gradi suparat si cu lacrimi in ochi.

Am trait multe astfel de dimineti la finalul carora imi promiteam sa schimb ceva, sa fiu mai organizata si mai calma, sa o adorm mai repede seara, sa ma trezesc mai devreme, sa am totul pregatit si in final sa fiu mai eficienta. Nu stiu cum se facea ca, in ciuda elaboratelor strategii de eficientizare, tot mai tarziu ajungeam la gradinita iar frustrarea mea si a copilului se adanceau.

Pana cand, intr-o dimineata, m-am dus sa o trezesc cu gandul ca, asta e, oricum voi intarzia, asa ca refuz sa ma enervez. Cum Ilinca ma ignora, in ciuda pupicilor si mangaielilor, am inceput sa vorbesc cu Oita. “Oita tu te trezesti? Cum ai dormit? Ai visat frumos?” si mi-am raspuns singura, “daaa am visat ca am aveam spectacol, si am dansat pe scena, si mi-a reusit pirueta aia grea, pe varful picioarelor… beee, beee”. Ilinca a intredeschis ochisorii si ma urmarea pe sub gene, asa ca am continuat. “Ce dragut! Eu am visat ca am mers la mare. Si era soare si frumos. Si am facut baie si am construit castele de nisip. Dar tu Kiara? (leutul de plus). Eu am visat ca ma plimbam cu un norisor pufos. Si norisorul m-a dus la un castel…” Cand am tacut, Ilica intervine “maaamiiii, mai povesteste cu noi. Hai sa iti spun si eu ce am visat!” Ne-am jucat asa vreo 15 minute, dupa care am avut cea mai eficienta dimineata posibila. Va vine sa credeti sau nu, in ziua aia am ajuns la timp la munca, nu m-am enervat si ne-am despartit cu pupici dulci si zambete la gradi. Am facut din jocul asta o rutina si asa au decurs diminetile noastre aproape in fiecare zi pana de curand.

Dar cum nici o minune nu dureaza la nesfarsit, intr-o zi, Ilinca mi-a taiat scurt elanul matinal: “nu mai vreau sa ma joc jocul asta mami”. Si mi-a intors spatele bosulmflata. Luata prin surprindere, am ramas fara replica. Ma pregateam sa investighez cu un “dar de ce iubire, noi ne distram asa de bine de obicei?” dar m-am oprit. Stiu eu ca interogarile astea nu prea dau rezultat. Cum nu aveam alta idee, am hotarat sa ii pasez mingea inapoi asa ca am intrebat: “dar ce vrei sa facem? Avem 15 minute. Ce ai vrea sa facem ca sa incepem ziua vesele?” S-a intors la mine cu stelute in priviri si a zis: “bataie cu perneee!”. In clipa imediat urmatoare, mi-am luat prima perna peste fata.

Acum, in fiecare dimineata avem alt joc, sustinem concerte, ne jucam de-a farmacia, ne aranjam parul, reparam defecte imaginare prin casa, sau, uneori, se cuibareste langa mine si ne luptam in declaratii de iubire “te iubesc cat cerul de mult” “si eu cat luna”, “si eu cat Romania, China si America impreuna” J. In plus, pentru ca il avem si pe Andrei, si lui ii place sa ii vorbim, am adaugat (la cererea Ilincai) 10 min de povesti cu el daca nu doarme.

Stiu, suna ciudat, cand esti in intarziere, si n-ai apucat sa iti bei cafeaua, de joaca iti arde tie? Dar pe cuvantul meu, cele 15 minute se recupereaza pe parcurs. Ele inlocuiesc vreo jumatate de ora de cearta, impacare, lacrimi si negocieri. In plus, ganditi-va la avantaje. Imi incep ziua relationand vesel cu copilul, care, dupa un sfert de ora in care conduce activitatile, bucurandu-se de autoritate (uneori chiar dictatoriala) asupra mea, este mult mai dispus sa se lase condus. Astfel masa dureaza 10 minute, imbracatul 5, iar pe drum ciripeste vesela despre orice ii trece prin cap. Conexiunea dintre noi este asigurata asa ca ii este usor sa plece entuziasta spre copii, fara plansete si incercari de santaj emotional. Eu sunt relaxata si am toate premisele pentru o zi eficienta. Toate astea, cu ajutorul a doar 15 minute de joaca! Senzational, nu-I asa?

Incercati si voi odata, si povestiti-mi cum a iesit J.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s